Ne-am luat de mână cu Bulgaria » România, într-un top al rușinii la nivel european

1 săptămână in urmă 26

Articol de , , - Publicat luni, 22 noiembrie 2021, 00:30 / Actualizat luni, 22 noiembrie 2021 00:35

România va mai privi la televizor încă un Mondial, unde n-am mai fost din 1998. Doar alte 7 naționale europene, cu prezență la o astfel de competiție, se mai află cel puțin în situația noastră, printre care și vecinele de la sud și vest. În schimb, la ultimele 6 ediții, inclusiv cea de anul viitor, au bifat meciuri peste 43% din toate statele care formează astăzi Europa.

Qatar 2022 va fi încă un Mondial pe care o să-l vedem la televizor. Al 6-lea consecutiv, o contraperformanță cum n-a mai existat în istoria naționalei noastre.

Singurul lucru care ne poate crea un alibi e faptul că nu suntem chiar singuri în această situație umilitoare. Și anume, că n-am mai fost prezenți la un turneu mondial tocmai din 1998.

 „Nu pot să creez confuzie. Îmi văd de drumul meu la Farul”

SELECȚIONER

Ofertat să preia „naționala”, Hagi l-a refuzat pe Burleanu: „Nu pot să creez confuzie. Îmi văd de drumul meu la Farul”

România, de mână cu Bulgaria și Ungaria

Dintre toate țările care au măcar o prezență în palmares, la fel ca noi mai sunt alte 7 reprezentative, iar două dintre acestea sunt chiar vecine cu noi. State care au însemnat, la un moment dat, ceva de referință la astfel de turnee finale. E vorba despre Ungaria și Bulgaria.

Naționala de la Budapesta a fost una de top în anii '50 și '60, când a disputat o finală și alte două sferturi de finală la Mondiale, dar în cazul ei, pauza de la astfel de turnee finale e imensă: a fost prezentă ultima dată în 1986. 9 ediții la rând fără Ungaria la Mondiale.

Bulgaria e fix ca România. A făcut un turneu fabulos în 1994, când a disputat semifinală și a dat Balonul de Aur, pe Stoicikov, a fost și în 1998, după care... pauză!

În actuala campanie, cele 3 naționale mai au ceva în comun: au terminat sub niște echipe care nu spun mare lucru: România sub Macedonia, Ungaria sub Albania, iar Bulgaria sub Irlanda de Nord.

Naționale care au fost măcar o dată la Mondiale și care absentează de multă vreme

Ne-am luat de mână cu Bulgaria » România, într-un top al rușinii la nivel european

România nu e singura care a fost la Mondiale, dar care începe, practic, să uite ce înseamnă o astfel de competiție. Mai mult, la turneele din perioada 2002-2022, la care "tricolorii" au fost și vor fi doar spectatori, au fost calificate, cel puțin dată, nu mai puțin de 24 de naționale.

Adică peste 43% din tot ceea ce înseamnă astăzi Europa, în care sunt incluse chiar și state precum Gibraltar, Andorra, San Marino, Liechtenstein.

Aceste 24 de naționale se împart în 3 categorii: granzi, echipe foarte bune, dar și naționale mediocre. Care în ciuda acestui statut, unele dintre ele fiind și țări mici și extrem de mici ca populație, au reușit să-și pună în CV un Mondial.

Naționalele care au fost/vor fi la ultimele 6 Mondiale

Ne-am luat de mână cu Bulgaria » România, într-un top al rușinii la nivel european

Cum a arătat România la ultimul meci la un Mondial, 0-1 cu Croația, "optimi" în 1998: Stelea - D. Petrescu (75 L. Marinescu), L. Ciobotariu, G. Popescu, Filipescu, D. Munteanu - Hagi (56 Craioveanu), Gabi Popescu (60 Radu Niculescu), Gâlcă - V. Moldovan, Ad. Ilie
 Antrenor: Anghel Iordănescu
Rezerve neutilizate: Prunea, Dulca, Doboș, I. Dumitrescu, Lăcătuș, Selymes, Stângă

4 naționaleau bifat toate edițiile de Mondial, începând din 2002, inclusiv cel de anul viitor, e vorba despre Anglia, Franța, Germania și Spania. Portugalia va fi și ea în această categorie dacă va trece de baraj

8 selecționeriau fost implicați în meciurile din ultimele 6 campanii de CM compromise: Boloni, Hagi, Iordănescu, Pițurcă, Răzvan Lucescu, Daum, Contra și Rădoi

DOUĂ ARGUMENTE CĂ RĂDOI A FOST LAMENTABIL

1. Doar noi și Slovacia nu ne-am respectat statutul

În momentul tragerii la sorți pentru stabilirea grupelor preliminare pentru campania de calificare la Campionatul Mondial din 2022, România s-a aflat în urna a doua! Dacă ar fi terminat pe poziția a doua, ar fi mers sigur la barajul din martie anul viitor. Dar a ratat acest obiectiv, iar dintre celelalte 9 naționale, doar încă una nu se va afla nici măcar în play-off. 

E vorba despre Slovacia, care însă a avut parte de o grupă infinit mai grea decât cea din care am făcut noi parte, a jucat, printre altele, cu Croația, Rusia și Slovenia. Mai există o națională care nu s-a clasat între primele două în preliminarii, Austria, însă ea va disputa barajul grație parcursului excelent din Liga Națiunilor, unde a câștigat o grupă din care a făcut parte și România.

Ce au făcut în preliminarii CM echipele din urna 2

Ne-am luat de mână cu Bulgaria » România, într-un top al rușinii la nivel european

2. O singură echipă din urna 4 merge la baraj: Macedonia de Nord

Dintre toate cele 10 grupe din preliminarii, una singură a conținut o surpriză de proporții. Și anume, ca la baraj să ajungă o țară care s-a aflat la tragerea la sorți abia în a 4-a urnă valorică. 

Numele acesteia: Macedonia de Nord! Ea a avut deasupra ei, în seria din care a făcut parte, în ordinea valorică: Germania, România și Islanda, dar a terminat pe locul secund și va disputa semifinalele play-off-ului, la final de martie 2022. Reprezentativa de la Skopje a participat și la Euro 2020, însă acolo a venit de pe traseul ultimei divizii din Liga Națiunilor, unde a câștigat grupa, după care le-a eliminat pe rând pe Kosovo, scor 2-1, și Georgia, scor 1-0. 

Europa e tot mai puțin la Mondiale

În decursul istoriei s-a tot schimbat numărul de echipe care au luat parte la un turneu mondial. Cu trecerea timpului, deși continentul european și-a lărgit considerabil numărul de state, a început să piardă din ponderea echipelor prezente la un Mondial. Dacă în Spania 1982, din cele 24 de naționale, nu mai puțin de 14 erau europene, deci peste jumătate, anul viitor, în Qatar, procentul acestora va fi de numai 40%. 

Iar în 2026, când competiția va avea nu mai puțin de 48 de state, deci un surplus de 50%, Europa va însemna doar o treime. Bătrânul Continent va primi în 2026 un surplus de numai 3 locuri, ceea ce înseamnă doar 23% peste ce are acum. În schimb, Africa și Asia vor fi marile beneficiare, care aproape că își vor dubla numărul de participante, de la 10 vor ajunge la 18. 

Ne-am luat de mână cu Bulgaria » România, într-un top al rușinii la nivel european

1e numărul țărilor din Europa care se află la baraj și care dacă vor obține biletele de Qatar vor bifa prima ediție de CM. Este vorba despre Macedonia de Nord

Pentru noi, 2022 înseamnă Liga Națiunilor

În lipsa calificării la Mondiale, pentru România, miza anului următor va fi dată exclusiv de Nations League. O competiție care se va disputa în prima jumătate a lunii iunie și la final de septembrie. "Tricolorii" vor evolua tot în Liga 3 și au fost repartizați în urna a 3-a valorică, alături de Israel, Serbia și Irlanda. 

În prima urnă vor fi Suedia, Ucraina, Bosnia și Islanda. În urna 2: Finlanda, Norvegia, Scoția și Rusia, iar în ultima: Slovenia, Muntenegru, Albania și Armenia. Tragerea la sorți va avea loc pe 16 decembrie, la Montreux. Liga Națiunilor va trimite nu mai puțin de 12 echipe în barajele pentru ultimele 3 locuri disponibile la Euro 2024. România a disputat și play-off-ul cu Islanda, pentru Euro 2020, tot datorită parcursului din Nations League, când a terminat pe locul 2 o grupă cu Serbia, Lituania și Macedonia. 

  • Varianta de grupă grea: Suedia, Rusia, România, Slovenia 
  • Varianta de grupă ușoară: Islanda, Finlanda, România, Armenia

VIDEO Gheorghe Hagi: „Unde am stat, am ieșit cel mai bun! Acela e un lider” + „România are nevoie de un proiect”

Citește și alte știri despre echipa națională a României:

 „Să-ți fie rușine pentru ce-ai făcut!”

CONFLICT

Ruptură în Generația de Aur, după oferta FRF pentru Hagi! » Prunea a intrat în direct pentru a-i reproșa lui Ilie Dumitrescu: „Să-ți fie rușine pentru ce-ai făcut!”

 „Altfel o să plângem și campaniile viitoare”

PROIECT

Mihai Stoica propune adoptarea modelului francez în fotbalul românesc: „Altfel o să plângem și campaniile viitoare”

Playtech: Anamaria Prodan, MESAJ după ce s-a aflat de idila dintre Kamara și Corina Caciuc, iubita lui Reghecampf


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă