NASA a amânat zborul istoric de pe Marte al elicopterului Ingenuity

1 lună in urmă 22


Decolarea elicopterului Ingenuity Mars, atașat roverului Perseverence,m din craterul Jezero de pe Marte, care ar urma să fie prima încercare de zbor propulsat pe altă planetă, a fost reprogramat „nu mai devreme de 14 aprilie”, a anunţat sâmbătă, 10 aprilie, Laboratorul de Propulsie al NASA (JPL), transmite agenția EFE.


Deşi decolarea era prevăzută iniţial pentru duminică, 11 aprilie, agenţia spaţială americană a anunţat amânarea sa, într-un comunicat.


„Pe baza datelor provenite de la elicopterul Ingenuity Mars care au sosit vineri noaptea, NASA a decis să reprogrameze primul zbor experimental al elicopterului Ingenuity Mars Helicopter până nu mai devreme de 14 aprilie”, a anunţat JPL, cu sediul în California şi care se ocupă de acest proiect care a fost comparat cu reuşita fraţilor Wright, inventatorii şi pionierii aviaţiei.


Potrivit comunicatului, în timpul unui test la viteză mare al rotoarelor, efectuat vineri, s-a produs o defecţiune.


„Elicopterul este în siguranţă şi în stare bună şi a comunicat către Pământ datele complete de telemetrie", potrivit comunicatului citat.


Agenţia spaţială americană prevăzuse ca Ingenuity Mars să decoleze în această duminică la 12:30 p.m., „ora solară locală de pe Marte” (10.54 p.m. EST, ora standard estică).


Echipa elicopterului analizează telemetria pentru a diagnostica şi înţelege problema. După aceasta, vor reprograma testul cât mai repede", a mai menţionat JPL.


Ingenuity, care cântăreşte 1,8 kilograme şi este de dimensiunile unei mingii de fotbal, are instalate camere şi microfon încorporat pentru a înregistra zborul.


Transportat de racheta Atlas, roverul Perseverance, aparţinând NASA, a ajuns pe planeta Marte, joi, 18 februarie, la ora 22.56, ora României. Roverul a amartizat după o călătorie de aproximativ 480 de milioane de kilometri. Misiunea americană, pornită pe 30 iulie 2020, explorează posibilitățile de existență a vieții pe Planeta Roșie.


Foto: EPA


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă