Narcisa Lecușanu, după ce CSM București a ratat calificarea în Final Four: ”Lipsa de experiență a lui Adi Vasile s-a văzut”

1 lună in urmă 16

  • Liga 1: Poli Iași - Hermannstadt, luni, 17:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: Viitorul - Gaz Metan, luni, 20:30, Digi Sport 1

Fosta mare sportivă Narcisa Lecușanu (44 de ani), în prezent membră în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal, a vorbit despre partida dintre CSKA Moscova și CSM București din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Fosta mare jucătoare de handbal nu a sperat la calificare

Narcisa Lecușanu a declarat că nu a avut speranțe la calificare după ce a văzut jocul făcut de elevele lui Adi Vasile.

Membra Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Handbal a criticat și anumite decizii pe care le-a luat tehnicianul în partida cu CSKA.

Cumva jocul lui CSM București nu mi-a dat speranțe. Nu am avut cea mai mare încredere. Nu am știut să conservăm la București avantajul de 9 goluri avut la un moment dat. Acum, la Moscova, echipa a stat doar în Grubisic și Neagu. Sunt jucătoare gen Laura Chiper Moisă care se vede că nu au jucat tot sezonul sau au evoluat foarte puțin. Acum, când le-ai trimis să joace, nu au putut.

Lazovic a făcut un meci slab, deși în meciurile de până acum a jucat formidabil. Nu l-am înțeles pe Adi Vasile de ce nu a scos-o, să o țină trei-patru minute să o liniștească. Poate trebuia băgată și Bazaliu sau Perianu acolo. Ai nevoie de toți oamenii într-o echipă. Știu, e ușor de pe margine, eu nu sunt la antrenamente să văd cum se pregătesc. Poate acolo e o explicație”, a declarat Lecușanu, conform GSP.

Narcisa Lecușanu: ”Lipsa de experiență a lui Adi Vasile s-a văzut”

Lecușanu susține că, în ciuda faptului că Adi Vasile este un antrenor dedicat, care se străduiește să obțină rezultate cât mai bune alături de ”Tigroaice”, tehnicianul trebuie să mai acumuleze experiență pe banca tehnică: ”Adi Vasile îmi place, e devotat, își dă silința în ceea ce face, dar cred că ar fi trebuit să le dea mai multe minute româncelor, mai ales de când a aflat că e selecționerul României.

La această calificare diferența au făcut-o anumite finețuri, și din păcate, repet, noi nu am știut să conservăm un rezultat bun. Lipsa de experiență a lui Adi Vasile s-a văzut”.

CSKA - CSM București 24-19. Româncele au ratat calificarea în final-four-ul Ligii Campionilor

Partida a fost una dramatică pe final, după ce la pauză era 12-11 pentru CSKA. Cristina Neagu a fost din nou cea mai bună jucătoare de pe teren, însă Ristovska și Dmitrieva au înscris pe bandă rulantă mai ales în repriza secundă.

Rusoaicele au avut și diferență de 7 goluri, dar tot Neagu a tras cumva echipa după ea. Româncele au ratat exasperant și au șutat mult în portar, iar finalul a fost unul de un dramatism total.

Neagu a redus din nou diferența la 5 goluri, iar la ultima fază nu a reușit să înscrie din lovitură de la 9 metri, cu toate că inițial se crezuse că putea fi un 7 metri, însă așa au considerat arbitrii. E drept că poziția era una aproape imposibilă pentru Neagu.

CSKA Moscova - CSM București s-a terminat 24-19, după ce în tur "Tigroaicele" s-au impus cu 32-27.

Rezumatul partidei CSKA Moscova - CSM București

Etichete: csm bucuresti , cska moscova , ehf champions league
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă