Myanmar: Protestatarii, amenințați că vor fi împușcați în cap sau în spate de Ziua Rezistenței

1 lună in urmă 7

Liderii juntei din Myanmar au avertizat demonstranții că riscă să fie împușcați în cap sau în spate înaintea manifestațiilor anunțate pentru sâmbătă când este și Ziua Forțelor Armate, relatează Euronews. Peste 300 de oameni au fost uciși de la lovitura de stat militară din 1 februarie când generalii au înlăturat guvernul ales democratic.

Potrivit Asociației pentru Asistență oferită Prizonierilor Politici, un grup care monitorizează și documentează situația arestărilor și a deceselor, cel puțin 328 de manifestanți au fost uciși de la 1 februarie, scrie Euronews. Organizația de monitorizare precizează că sunt luate în calcul doar cazurile care au putut fi identificate și verificate, însă numărul victimelor este, cel mai probabil, mai mare.

În același timp, potrivit surselor și martorilor oculari citați de The Guardian, doar vineri au fost uciși zeci de protestatari.

Pentru a descuraja oamenii să iasă în stradă sâmbătă, televiziunea de stat a transmis un avertisment vineri seara: "Ar trebuie să țineți cont de tragediile de până acum, cu morți urâte, și să fiți conștienți că puteți fi împușcați în cap sau în spate”.

Oamenii din Myanmar celebrează în mod tradițional, pe 27 martie, începutul revoltei împotriva ocupației japoneze din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși confiscată de forțele militare, sărbătoarea este denumită de protestatari Ziua Rezistenței, acesta fiind și denumirea originară. Este de așteptat ca activiștii pro-democrație să demonstreze din nou împotriva înlăturării guvernului ales condus de Aung San Suu Kyi.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă