Mutarea genială făcută de Adrian Mutu! L-a iertat pe Sekou Sidibe, care a deschis scorul în FC Botoșani – FCU Craiova cu un șut de poveste!

2 săptămâni in urmă 29

Adrian Mutu a ales în cele din urmă să îl reprimească la FCU Craiova pe Sekou Sidibe, atacant care i-a răsplătit aproape instant așteptările, după ce a deschis scorul în meciul de pe terenul lui FC Botoșani.

FCU Craiova a marcat primul gol al meciului cu FC Botoșani grație lui Sekou Sidibe, care a finalizat superb, trimițând mingea aproape de vinclul porții lui Pap. Ivorianul a stat cu balonul la picior la marginea careului și i-a fentat pe apărătorii moldovenilor, apoi a trimis o acoladă superbă, care s-a oprit în plasa porții lui FC Botoșani.

Sekou Sidibe fusese exclus din lotul lui FCU Craiova după reacția nervoasă pe care a avut-o în momentul în care a fost înlocuit în meciul cu FCSB.

Adrian Mutu, răsplătit de Sekou Sidibe

FCU Craiova l-a exclus inițial din lot pe Sekou Sidibe după ce a făcut scandal în momentul schimbării, însă Adrian Mutu a revenit în cele din urmă la sentimente mai bune și i-a mai acordat atacantului o șansă. Ivorianul a fost trimis în teren din primul minut al meciului cu FC Botoșani și a avut o prestație bună, încununată de reușita din repriza secundă.

Fotbalistul a aruncat în aer propria bancă de rezerve după ce a plasat mingea la vinclul porții lui Pap, iar FCU Craiova a preluat conducerea, contrar aspectului general al jocului.

Sekou Sidibe a avut o reacție necontrolată în momentul când a fost scos de pe teren în meciul de acasă cu FCSB. Ivorianul a tras cu putere de echipamentul de joc, a țipat, a încercat să șuteze în obiectele de pe margine și a plecat la vestiare fără a îi saluta pe Adrian Mutu și pe ceilalți jucători aflați pe banca de rezerve.

The post Mutarea genială făcută de Adrian Mutu! L-a iertat pe Sekou Sidibe, care a deschis scorul în FC Botoșani – FCU Craiova cu un șut de poveste! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă