Mureș: O fetiță de cinci ani din Lunca Bradului a murit după ce a fost prinsă sub un copac care a fost smuls de furtună

2 luni in urmă 1283

Furtuna puternică a făcut ravagii în zona Valea Ilvei, relatează ISU Mures. Un copac smuls de furtună a căzut peste trei persoane în comuna Lunca Bradului, una dintre victime, o fetiță de circa 6 ani, pierzându-și viața.

La locul accidentului au intervenit pompieri militari de la Punctul de Lucru Deda, Salvamont Mureș, SMURD Deda și două ambulanțe SAJ.

„În urma recunoașterii s-a constatat că sunt trei victime. O persoană de sex feminin de aproximativ 34 de ani cu fractură la umăr preluată de ambulanță SAJ, o fetiță de aproximativ 6 ani cu traumatism craniu cerebral și de sold conștientă preluată de ambulanță SMURD și o altă fetiță de aproximativ 5 ani surprinsă sub copac cu traumatism craniu cerebral deschis. Din nefericire acesta a suferit leziuni incompatibile cu viața”, a informat ISU Mureș.

Sursa foto: arhiva/punctul.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă