Muntenegru cere Uniunii Europene să-i plătească datoria față de China de peste 1 miliard de dolari, pentru construirea unei autostrăzi

3 săptămâni in urmă 14

Muntenegru a solicitat Uniunii Europene ajutor pentru rambursarea împrumutului chinez destinat construirii unei autostrăzi. Dar răspunsul de la Bruxelles este departe de a satisface autoritățile micului stat din Balcani, transmite RFI.

După cum amintește Libération, la 26 martie, vicepremierul Dritan Abazovic declara într-un interviu în Financial Times că instituțiile europene ar trebui să sprijine Muntenegru pentru a combate „influențele străine nocive”. Demnitarul muntenegrean estima că acest sprijin ar fi o „victorie ușoară” pentru UE, un răspuns la o provocare geopolitică pe măsură ce Beijingul își extinde noul Drum al Mătăsii în Balcanii de Vest.

Dacă nu va avea de unde plăti, Muntenegru ar trebui să cedeze terenuri Chinei, căreia îi datorează mai mult de 1 miliard de dolari.

Micul stat balcanic, candidat la aderarea la UE, a împrumutat banii de la Beijing pentru a construi o autostradă, care de atunci s-a transformat într-una dintre cele mai scumpe lucrări din lume.

După cum amintește Reuters, autostrada se află în centrul unei dezbateri intense despre influența chineză în Europa, în Muntenegru dar și printre vecinii săi Serbia, Macedonia de Nord și Albania.

”Este o autostradă blestemată pentru Muntenegru”, notează și Le Figaro. Un mare proiect care ar trebui să reprezinte intrarea micii țări balcanice în modernitate a devenit o povară.

Citește articolul complet pe RFI

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă