​MP al Bahrainului: Doar spectatorii vaccinaţi sau vindecaţi de Covid-19 vor avea acces

1 lună in urmă 1

​Doar spectatorii vaccinaţi sau vindecaţi de Covid-19 vor putea asista la primul Mare Premiu al sezonului din Formula 1, programat între 26 şi 28 martie în Bahrain, au anunţat responsabilii circuitului de la Sakhir, citaţi de AFP.

"Fanii trebuie să ştie că intrarea nu va fi autorizată decât persoanelor complet vaccinate (două săptămâni după ce au primit a doua doză) şi vindecate de Covid-19 (două săptămâni de la data infectării)", precizează organizatorii cursei, într-un moment în care la nivel global există discuţii despre introducerea unui paşaport de vaccinare.

Starea spectatorilor care vor asista la evenimentul automobilistic din Bahrain va fi controlată prin intermediul aplicaţiei locale de monitorizare a bolii, scrie Agerpres.

Regulile privind distanţarea socială şi măsurile sanitare, cum ar fi purtarea unei măşti, vor rămâne în continuare obligatorii.

Majoritatea curselor sezonului 2020 al Campionatului Mondial de Formula 1 s-au desfăşurat cu porţile închise, iar cele din Bahrain, de la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie, avut avut loc doar în prezenţa personalului medical al regatului.

Bahrainul, unde vor avea loc şi testele din presezon, între 12 şi 14 martie, a propus pe bază de voluntariat o vaccinare împotriva Covid-19 personalului din Formula 1, care nu va accepta, se pare, această ofertă, preferând să nu beneficieze de un privilegiu în raport cu programul de vaccinare din Europa, unde se află bazele echipelor.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă