Motivul pentru care Giulia nu a mai cântat de doi ani. Ce se întâmplă cu cariera ei în televiziune: „Uneori am triplat audiența”

1 săptămână in urmă 14

În vârstă de 37 de ani, Giulia Anghelescu a dezvăluit într-un interviu pentru playtech.ro că de doi ani de zile nu a mai cântat. Artista a spus și care sunt motivele pentru care a stat și va sta în continuare departe de scenă.

Giulia e împlinită atât de plan personal, cât și profesional. Vedeta e căsătorită cu Vlad Huidu și împreună au doi copii, pe Antonia și pe Eduard Mikael. Tocmai pentru ei artista a stat și va sta în continuare departe de scenă. Își dorește să aibă mai mult timp pentru familie, așteaptă ca fiica și fiul să crească și apoi va reveni la concerte, la cântări.

„La concerte nu am mai fost pentru că prioritățile s-au schimbat și am înțeles cât de important este pentru copiii mei să petrecem cât mai mult timp împreună. Cred că dacă vor mai fi concerte, se va întâmpla doar în momenul în care vor mai crește cei mici, iar mie mi se va face dor. Deocamdată nu-mi este, sunt bine așa. De doi ani nu am mai cântat”, a declarat Giulia Anghelescu.

Se știe că de ceva vreme Giulia Anghelescu se dedică carierei sale în televiziune. Aceasta lucrează la Prima TV, unde prezintă emisiunea „Hai cu fetele”, care e momentan în vacanță de iarnă.

giulia-nu-mai-canta-5Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Am început să lucrez în televiziune pe când aveam 11 ani și mă leagă amintiri frumoase de fiecare producție la care am participat, tocmai de aceea mă bucur tare mult că după o pauză de câțiva ani mă întorc la una dintre pasiunile mele. «Hai cu fetele» este un proiect la care abia aștept să particip, cu atât mai mult, cu cât mi se pare o adevărată provocare să faci o emisiune cu 4 femei”, spunea aceasta.

„Nu au existat discuții că nu ar mai reveni”

Acum, despre revenirea pe micul ecran, într-un nou sezon al emisiunii „Hai cu fetele”, vedeta a făcut declarații. S-a zvonit că postul ar fi scos show-ul din grilă.

„Din punctul meu de vedere, colaborarea va continua, noi am dublat și uneori am și triplat audiența primului sezon. Zic că ne-am descurcat foarte bine. Nu au existat discuții că nu ar mai reveni, ci doar am intrat în vacanța de iarnă. Probabil se va relua din martie”, a mai spus Giulia Anghelescu pentru sursa precizată mai sus.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă