Motivul pentru care Elisabeta a II-a și-a anulat o vizită în Irlanda de Nord. Regina a ajuns la spital

1 lună in urmă 20

Luni, 25 Octombrie 2021, ora 15:38

56 citiri

Motivul pentru care Elisabeta a II-a și-a anulat o vizită în Irlanda de Nord. Regina a ajuns la spital

Medicii i-au recomandat Reginei Elisabeta a Marii Britanii să se odihnească după programul extrem de încărcat din ultima perioadă.

La începutul acestei săptămâni, suverana trebuit să renunțe la o vizită în Irlanda de Nord, tot la sfatul medicilor, și a petrecut chiar și o noapte la spital, pentru a putea fi supravegheată mai îndeaproape, scrie The Independent citat de Digi 24.

După întoarcerea Reginei la Windsor în următoarea zi, echipa care se ocupă de programul suveranei a mai redus din numărul de evenimente la care ea ar fi trebuit să participe înainte de summit-ul COP26, de la Glasgow, de la finalul lunii.

Se pare că Regina este „epuizată” din cauza unui programului încărcat – întâlniri sociale și private dar și pentru că stă până noaptea târziu pentru a se uita la televizor.

„Regina merge constant la vizite, prânzuri și cine cu familia și prietenii în ultima perioadă pentru că nu vrea să fie singură”, a relatat Sunday Times. De la moartea Prințului Philip în aprilie, informațiile sunt că Regina încearcă să se mențină ocupată.

O sursă apropiată de familia regală susține că suverana își petrece multe dintre seri uitându-se la seriale TV împreună cu fosta bonă a copiilor săi, Mabel Anderson, în vârstă de 95 de ani. Printre serialele preferate ale suveranei se numără serialul procedural polițist „Line of Duty”.

De asemenea, ea a mai stat la televizor până noaptea târziu și pentru a urmări finala US Open, câștigată de Emma Răducanu.

Citeste si:

 "Mortalitatea în Terapia Intensivă se apropie de 58-59 la sută"

Medicul Şerban Bubenek, managerul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare din Bucureşti, a atras atenţia că mortalitatea în secţiile de Terapie Intensivă din ţară este de...

 "Până nu avem secvenţierea nu avem certitudinea"

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a afirmat, sâmbătă, 23 octombrie, că este posibil ca în România să fi apărut o nouă tulpină COVID, după ce a...

Sursa: Ziare.com

DigiSport.ro

ObservatorNews.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă