Momentul în care Daunte Wright este ucis de o polițistă care a confundat taserul cu pistolul: ”La naiba! L-am împușcat!”

1 lună in urmă 55

A fost a doua noapte de proteste violente în statul american Minnesota. Uciderea unui tânăr de culoare de către poliţie, duminica trecută, a reaprins furia oamenilor. În vârstă de 20 de ani, bărbatul a fost împuşcat mortal după un incident în trafic.  Poliția din Brooklyn Center a publicat imagini cu momentul în care este împușcat „accidental”.

 ”La naiba! L-am împușcat!”

Daunte Wright

  • Poliția din Brooklyn Center a publicat imagini surprinse cu camera de corp care arată momentul în care Daunte Wright a fost împușcat de un ofițer de poliție în timpul unei opriri de trafic.
  • Șeful poliției, Tim Gannon, a spus că el crede că ofițerul a tras accidental arma în locul unui taser (pistol cu electroșocuri).
  • Atenție, imaginile sunt cu un puternic impact emoțional.

Imagini filmate cu o cameră instalată pe echipamentul polițiștilor au fost publicate de poliție. Autorităţile au precizat că, din câte se pare, polițista a încurcat taserul cu arma. Pe filmare se aude cum poliţista acuzată de ucidere pare şocată că a apăsat pe trăgaci. Evenimentele vin în contextul în care are loc, în prezent, şi procesul fostului polițist acuzat pentru moartea lui George Floyd.

Duminică Daunte Wright, în vârstă de 20 de ani, a fost oprit în trafic pentru o încălcare a regulilor auto, apoi poliția a descoperit că pe numele său exista un mandat de arestare. Dar când ofițerii de poliție au încercat să-l aresteze, tânărul de culoare a intrat în mașină. A fost momentul când potrivit filmărilor realizate cu o cameră de corp, polițista Kim Potter, care lucrează pentru poliția din Brooklyn Center de 26 de ani, a încurcat arma cu pistolul cu electroșocuri.

Înainte să tragă polițista țipă ”Taser!”, apoi când realizează că a tras cu glonț exclamă: “La naiba! Tocmai l-am împușcat!” Deși rănită, victima a demarat, conducând câteva sute de metri până a lovit altă mașină.

Luni seară, mulțimi de oameni au sfidat interdicția de circulație pe timp de noapte și s-au strâns în afara sediului poliției din Brooklyn Center. Unii au aruncat petarde și sticle asupra ofițerilor care au răspuns cu gaze lacrimogene și grenade asurzitoare.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă