Momentul în care cele două fetițe au fost lovite de mașina de Poliție. La jumătatea străzii o iau la fugă pentru a scăpa din fața autospecialei

5 zile in urmă 18

Camerele de filmare din zonă au surprins momentul în care cele două fetițe au fost lovite de autospeciala Poliției, incident în urma căruia una dintre ele și-a pierdut viața. Cele două s-au asigurat înainte de a trece stradă, însă autospeciala venea cu viteză prea mare.

Au luat-o la fugă când au văzut mașina de Poliție

Din imagini reiese faptul că fetele se asigură înainte de a coborî de pe trotuar pe trecerea de pietoni. Când ajung la jumătatea străzii, grăbesc pasul și o iau la fugă pentru a scăpa din fața autospecialei care circula cu viteză. Mama copilei care a supraviețuit spune că șoferul le-a lovit în plin și nu a frânat absolut deloc.

”Ca orice mamă am întrebat-o în primul rând cum se simte și apoi cum s-a întâmplat. Și mi-a explicat copilul: ”Mami, ne-am asigurat de nu știu câte ori, stânga-dreapta. Nu venea nicio mașină. Am coborât pe trecerea de pietoni. Raisa se ținea de mine”. Se țineau una de cealaltă, de fapt. Am ajuns aproape de trecerea de pietoni și la un moment dat a văzut că venea acest individ cu o viteză destul de mare pentru zona respectivă și pentru faptul că se apropia de trecerea de pietoni. 

Copilele atunci au grăbit pasul ca să ajungă pe trotuar și l-au văzut cum a accelerat și mai tare. Pe fetița mea a lovit-o și a aruncat-o pe burtă pe trotuarul celălalt, iar de Raisa nu mai știa. Mi-a spus: ”Mami, nici semnal sonor, nici luminos”, a povestit femeia la Antena 3.

Polițistul vinovat o împinge pe fetița lovită pentru a vedea dacă trăiește

Polițistul care se afla la volan a fost surprins o împinge pe fata care și-a pierdut viața cu piciorul. Prin acest gen, încearcă să verifice dacă mai trăiește, spun martorii. Nu se știe dacă se afla în misiune, însă martorii spun că avea pornite semnalele luminoase, însă nu și cele sonore.

”Polițistul s-a dat jos din mașină, dădea cu piciorul în piciorul fetiței, ca să vadă dacă mai mișcă. A mișcat-o cu piciorul. Băiatul de acolo i-a spus că de ce o mișcă cu piciorul. După care a întors-o într-o parte”, povestește un martor.

Totodată, se pare că polițistul care se afla la volan are permis de conducere eliberat de către autoritățile din Marea Britanie, iar cei care conduc autospecialele Poliției sunt desemnați de către șeful de unitate, însă după o verificare amănunțită. Prin urmare, nu toți agenții care au permis pot conduce mașinile Poliției.

The post Momentul în care cele două fetițe au fost lovite de mașina de Poliție. La jumătatea străzii o iau la fugă pentru a scăpa din fața autospecialei appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă