Modulul de asistenţă terestră pentru stingerea incendiilor pleacă vineri în Grecia

2 luni in urmă 31

Modulul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure va pleca vineri din România spre Grecia, având în componenţă, printre altele, 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente.   "După discuţii cu colegii noştri de la Protecţia civilă elenă şi cu Protecţia civilă europeană, bineînţeles, cu Centrul de coordonare, noi am înaintat o propunere de un modul care va pleca din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Modulul include 112 pompieri, 23 de autospeciale, din care şase autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, patru containere multirisc cu echipamente, un generator de mare capacitate, două tabere mobile pentru uz propriu al personalului nostru, un autocar de intervenţie şi două microbuze şi patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă", a declarat joi şeful DSU, secretarul de stat în MAI Raed Arafat. Modulul de asistenţă va pleca spre Grecia în cursul zilei de vineri. "Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă deja a prealertat acest modul şi oamenii care vor participa, (...) s-a dat ordinul de mobilizare pentru a pregăti plecarea în cursul zilei de mâine. Asta înseamnă că toţi care participă la modulul de asistenţă pentru Grecia vor veni la un punct de plecare şi de acolo va pleca întregul convoi. Propunerea este pentru asistenţă de 10 zile, cu posibilitate de prelungire", a precizat Arafat. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: (c) Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă/facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă