Modulul de asistenţă terestră pentru stingerea incendiilor a plecat spre Grecia

2 luni in urmă 16

Modulul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure care va acorda ajutor Greciei, aflată într-o situaţie critică sub efectul temperaturilor caniculare, a plecat vineri din ţară, având în componenţă 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente. "Pentru incendii de pădure, România prima dată intervine în afara ţării. Am fost pentru inundaţii, pentru aspecte medicale afară, pentru incendii de pădure este prima dată. Misiunea se face sub Mecanismul Protecţiei Civile Europene. A fost aprobat, bineînţeles, la cel mai înalt nivel în România de către domnul preşedinte şi de către domnul prim-ministru. De altfel, domnul preşedinte a transmis un mesaj de succes în misiune", a afirmat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.   Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO La sosirea în Grecia, salvatorii români vor fi coordonaţi de autorităţile locale, în legătură şi cu Centrul de Coordonare al Protecţiei Civile Europene. Potrivit lui Arafat, în Grecia s-au mai deplasat două echipe terestre din Franţa şi una din Cipru, pe lângă ţările care au trimis avioane şi elicoptere de intervenţie. "Va fi un efort european cum se face în toate ţările afectate acum - în Turcia, în Albania, în Grecia, Italia. Sunt mai multe ţări care sunt afectate. Într-adevăr, Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană acum concentrează şi integrează resurse din toate ţările. Inclusiv ţările afectate au trimis ajutoare către alte ţări să vină în sprijinul lor. Le urăm succes colegilor şi drum bun!", a transmis şeful DSU.   El a precizat că modul va ajunge în Grecia în aproximativ 17 - 18 ore, iar propunerea este pentru asistenţă de 10 zile, cu posibilitate de prelungire. Raed Arafat preciza, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că modulul include 112 pompieri, 23 de autospeciale, dintre care şase autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, patru containere multirisc cu echipamente, un generator de mare capacitate, două tabere mobile pentru uz propriu al personalului, un autocar de intervenţie, două microbuze şi patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă