Modificări pe platforma de programare pentru vaccinare, anunță Andrei Baciu. Numărul de pe lista de așteptare se poate schimba

3 săptămâni in urmă 2

Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunțat, miercuri, că se lucrează pe platforma de vaccinare pentru efectuarea unor modificări.

Vicepreședintele CNCAV a precizat că acest schimbări pe platformă vor fi făcute pentru ca persoanele înscrise pe lista de așteptare să poată estima în cât timp vor ajunge într-un centru de vaccinare.

„În perioada următoare vor fi făcute câteva modificări în platforma RoVaccinare. Veţi putea vedea în listele de aşteptare câte persoane aveţi în faţa dumneavoastră şi va exista şi o estimare de timp până când veţi ajunge într-un centru de vaccinare”, a anunţat Andrei Baciu pe Facebook.

Andrei Baciu a precizat că în acest moment „persoanele cu boli cronice şi cele peste 65 de ani au prioritate la vaccinare” .

Vicepreședintele CNCAV a explicat motivul pentru care numărul de ordine de pe lista de așteptare se poate schimba.

”Cum traducem asta: să presupunem că ne-am înscris pe lista de aşteptare şi avem 99 persoane înainte (ocupăm locul 100) şi se mai înscriu 10 persoane din categoriile amintite mai sus. Asta înseamnă că locul pe care îl vom avea pe lista de aşteptare va fi 110. Cele 10 persoane din categoriile de risc vor ocupa primele locuri. Aceste cifre se modifică de fiecare dată când o persoana din etapa a II-a se înscrie pe platformă”, a notat Andrei Baciu.

Modificări pe platforma de programare pentru vaccinare, anunță Andrei Baciu. Numărul de pe lista de așteptare se poate schimba

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat modificări pe platforma de vaccinare de la 1 aprilie în sensul că fiecare centru de vaccinare va avea afișat tipul de vaccin în platforma de programare că pe platforma de vaccinare.

FOTO: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă