Mobilier și spionaj. Ikea Franța, acuzată că și-a spionat angajații prin intermediul polițiștilor și al detectivilor privați

1 lună in urmă 2

Sucursala franceză a Ikea este urmărită penal pentru că derula un sistem elaborat pentru a spiona personalul și persoanele care aplicau pentru un loc de muncă, folosind detectivi privați și ofițeri de poliție. Procesul foștilor directori ai Ikea Franța, dar și a ofițerilor de poliție și a șefului unei companii private de supraveghere, acuzați că spionează angajații filialei franceze a gigantului suedez, s-a deschis luni în fața justiției franceze, relatează AFP și The Guardian.

În această așa-numită afacere de spionaj, filiala Ikea, urmărită penal ca persoană juridică și reprezentată legal de directorul său general și financiar Karine Havas, se confruntă cu o amendă de până la 3,75 milioane de euro.

Cincisprezece persoane fizice sunt de asemenea judecate, inclusiv manageri de magazine, ofițeri de poliție și foști manageri, cum ar fi fostul CEO Stefan Vanoverbeke (2010-2015) și predecesorul său Jean-Louis Baillot, prezenți la deschiderea procesului la tribunalul din Versailles, lângă Paris.

Publicațiile Le Canard Enchaîné și de site-ul de știri Mediapart au dezvăluit programul de supraveghere în 2012, magistrații începând ancheta după ce sindicatul Force Ouvrière a depus o plângere și au fost demiși patru oficiali.

Ancheta a dezvăluit, potrivit acuzării, un „sistem de spionare” a angajaților și candidaților la angajare, care se întinde pe întreaga țară.

Potrivit procuraturii, câteva sute de persoane au fost monitorizate, le-au fost examinate cazierele judiciare sau stilul lor de viață. 74 de părți civile s-au format înainte de proces, altele în ziua deschiderii procesului.

Dar pentru unii avocați ai apărării, ancheta conține multe puncte slabe. Trei dintre ei au invocat în preambul nulitatea elementelor procedurii referitoare la clienții lor: Dariusz Rychert, fost director financiar, Claire Héry, fost director de resurse umane și Jean-Pierre Fourès, șeful unei companii de investigații private.

În acest proces, care ar trebui să dureze până pe 2 aprilie, inculpații vor trebui să răspundă la acuzații de colectare și divulgare ilicită a informațiilor personale, încălcarea confidențialității profesionale sau chiar ascunderea acestor infracțiuni, ceea ce îi expune pe unii dintre ei la o pedeapsă maximă zece ani închisoare.

Aceste practici ar data de la începutul anilor 2000, potrivit procuraturii.

În centrul acestui „sistem” e Jean-François Paris, fost director de management al riscurilor la Ikea France. Procurorii spun că el trimitea în mod regulat liste de nume, ”pentru a fi testate”, companiilor de investigații private, cărora filiala le-a alocat un buget cuprins între 30.000 și 600.000 de euro pe an.

Aceste liste, pe care fostul manager susține că le-a primit de la managerii de magazine, au fost adresate în special lui Jean-Pierre Foures, manager al companiei în „consiliere de afaceri” Eirpace.

Jean-Pierre Foures este acuzat că a folosit, prin intermediul poliției, STIC (sistemul de procesare a infracțiunilor observate, un fișier computerizat al poliției), permițându-le accesul la date confidențiale.

Cei patru polițiști implicați au asigurat că nu au primit nicio compensație financiară. Avocatul unuia dintre ei, Hervé Lehman, a evocat pentru AFP o simplă „imprudență”.

În fața anchetatorilor, domnul Paris s-a apărat și a asigurat că a urmat o instrucțiunile lui Jean-Louis Baillot, afirmații pe care fostul director contestă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă