Moartea Neagră a încurajat democrația în Europa. Ce ne spune acel moment despre felul în care criza COVID ar putea schimba azi politica

2 săptămâni in urmă 17

Regiunile cel mai greu lovite de Moartea Neagră în secolul 14 au devenit mai democratice ca urmare a acestei crize, un efect vizibil multe secole mai târziu. La un anumit nivel, mai mic, situația ar putea fi vizibilă și azi, ca urmare a pandemiei COVID, arată o cercetare realizată de doi profesori de la Universitățile din Virginia și Konstanz, citată de site-ul american Politico.

Acum aproape 700 de ani, Europa se confrunta cu cea mai gravă epidemie din istorie. În aproximativ patru ani, între 1347 și 1351, ciuma a devastat continentul, curmând viața a jumătate din populație.

Activități economice precum mineritul și metalurgia au fost complet oprite. În unele cazuri, sate construite în jurul unor terenuri agricole de care depindeau, au fost părăsite și înghițite de pădure.

Dar efectul Morții Negre, așa cum a fost numită ulterior epidemia, a trecut dincolo de suferința umană. Pandemia a făcut ravagii în rândul populației, dar a eliminat totodată instituții sociale și politice – în special unele care până la un punct restricționau libertatea oamenilor și prosperitatea.

Drept urmare, regiunile afectate de epidemie au suferit transformări vizibile, arată o analiză publicată de Daniel W. Gingerich, profesor asociat de politică la Universitatea din Virginia, SUA, și Jan P. Vogler, profesor asistent de științe sociale cantitative la Universitatea din Konstanz, Germania.

Astfel, în regiunile cu mortalitate mai mare, forța și statutul social al muncitorilor au crescut substanțial, în vreme ce practicile de exploatare au fost eliminate. Drept consecință, guvernele, în special cele de la nivel local, au devenit mai democratice și mai incluzive – efecte care au putut fi observate câteva secole mai târziu, arată cercetarea.

Azi, spun cercetătorii, am putea fi martorii unei evoluții similare. Creșterea numărului de angajați care au demisionat de la locurile de muncă prost plătite – în special cele din industria ospitalității – i-a lăsat pe patroni în situația de a căuta disperați alte soluții.

Unii sugerează că pandemia și urmările ei au crescut puterea de negociere a angajaților, măcar pe termen scurt. În vreme ce dovezile disponibile la acest capitol sunt amestecate, istoria epidemiei de ciumă sugerează că efectul crizei sanitare asupra forței de muncă ar putea avea ramificații de durată pe plan economic și politic.

Un efect devastator în Europa

Dar ce efect anume a avut Moartea Neagră? Medicina medievală nu înțelegea prea bine nici cum se răspândea ciuma, nici cum putea fi tratată. Azi știm că boala era transmisă oamenilor în special de puricii infectați de pe șobolani, în vreme ce medicii din secolul 14 credeau că boala se transmite pe cale aeriană.

Tratamentele de la acel moment erau complet ineficiente, constând în metode precum prelevarea de sânge de la bolnavi. În lipsa tratamentelor, boala avea o rată de mortalitate dramatică – 60-70% dintre indivizii afectați mureau.

Prin urmare, atunci când boala a ajuns în Europa, pe calea rutelor comerciale din Asia Centrală, rezultatul a fost o calamitate. Efectul social, economic și politic asupra continentului a fost și el semnificativ.

Înainte de epidemie, Europa era caracterizată de feudalism, un sistem ierarhic social și economic în care aristocrații militari (și clerul) erau în vârf, iar sub ei se afla o masă uriașă de țărani și muncitori.

Deoarece economia era în mare parte agricolă, capitalul elitelor era aproape exclusiv pământul. Țăranii erau legați de acest teren printr-un sistem exploatator care presupunea munca forțată și limita mobilitatea oamenilor.

Colapsul demografic adus de epidemie a generat un adevărat șoc, care a zguduit sistemul – în special în locurile unde mortalitatea a fost ridicată.

Legea cererii și ofertei explică situația. Forța de muncă a fost devastată de epidemie, în vreme ce principalul capital, terenul, a rămas neatins. De aceea, forța de muncă a devenit dintr-odată puțină și scumpă, în vreme ce terenurile erau numeroase și ieftine.

Rezultatul a fost o creștere substanțială a puternii de negociere a țăranilor. Astfel, muncitorii au putut cere condiții mai bune de muncă, acces la terenuri și au putut migra spre orașe. În anii care au urmat epidemiei, iobăgia s-a prăbușit și a fost înlocuită de o economie bazată pe salarii și muncă liberă.

Și totuși, acest efect nu a fost vizibil peste tot în Europa.

În vreme ce mare parte din vestul continentului a suferit de pe urma Morții Negre, și i-a văzut și efectele economice și sociale ulterioare, estul Europei, care avea legături comerciale mai slabe și o populație mai dispersată, a suferit mai puține pierderi de vieți.

Prin urmare, în zona de est a continentului, inclusiv estul Germaniei, sistemul de iobăgie a mai continuat câteva secole, după ce acesta se prăbușise în Vest.

Consecințe importante pe plan politic

Aceste diferențe în libertatea muncii au avut totodată consecințe importante pentru instituțiile politice locale.

Cercetătorii spun că zonele din Europa Centrală care s-au confruntat cu o mortalitate ridicată în epidemie – și au văzut apoi sfârșitul iobăgiei – au dezvoltat instituții politice mai incluzive la nivel local și au instituit alegerile pentru selecționarea consiliilor municipale.

Aceste schimbări au rezultat inițial din schimbările apărute în organizarea agriculturii. Concret, în zonele lovite serios de ciumă, elitele au fost forțate să descentralizeze mare parte din controlul asupra managementul terenurilor către țărani.

Acest lucru a generat o nevoie de coordonare, din moment ce țăranii erau nevoiți să cadă de acord asupra diviziunii muncii, a recoltei sau a altor detalii, dacă voiau să aibă o producție agricolă de succes.

Drept consecință a acestor experiențe cu autoguvernarea, satele au început să ceară dreptul de a-și alege propriii oficiali.

În timp, acest lucru a dus la o participare tot mai mare în autoguvernare la nivel local. Iar aceste experiențe au construit o cultură a implicării civice și a cooperării care s-a dovedit esențială pentru asigurarea libertății muncitorilor în fața unor viitoare tentative ale elitelor de a anula drepturile.

În regiunea de sud-vest a Germaniei de azi, spre exemplu, existența instituțiilor de autoguvernare le-a permis țăranilor să se organizeze colectiv pentru a se apăra în fața elitelor. Au făcut acest lucru înarmându-se, formând armate și inclusiv atacând castele.

Acest gen de rezistență – Războiul Țăranilor din 1525 – a împiedicat întoarcerea muncii forțate.

Nu au fost însă observate astfel de evoluții în zonele care au avut o mortalitate mică în epidemie. În aceste regiuni, elitele au continuat să impună țăranilor tot mai multe obligații.

Efecte politice vizibile după multe secole

Cercetarea arată că aceste diferențe de evoluție în Europa erau vizibile după mai multe secole.

Spre exemplu, cetățenii din regiunile care aveau o lungă tradiție de implicare civică au respins partidele cu o orientare nedemocratică, cum ar fi Partidul Conservator al Germaniei Imperiale la începutul anilor 1870 sau Partidul Național Socialist în alegerile din 1930 și 1932.

Regiunea germană Württemberg – azi parte a landului Baden-Württemberg – a fost în mod special lovită de epidemia de ciumă. Drept consecință, în mare parte a regiunii, iobăgia a fost înlocuită cu diverse forme de autoguvernare ale țăranilor.

Independența mai mare a țăranilor și abilitatea lor de a se organiza a însemnat că Württemberg a devenit unul dintre fronturile cele mai importante în Războiul Țăranilor din 1525, unde țăranii și-au apărat libertățile în fața nobilimii.

Aceeași tradiție politică, spun cercetătorii, explică de ce în momente importante ale istoriei țării, regiunea a rămas un bastion al valorilor liberale.

La fondarea Imperiului German, Partidul Conservator, o organizație profund nedemocratică, a adunat doar 2,3% din voturi în districtele electorale din Württemberg, în alegerile din 1871. Asta în vreme ce în alte regiuni ale Germaniei a obținut cifre mult mai mari, chiar majorități

La fel, în alegerile din 1930, cetățenii din Württemberg au respins nazismul, Partidul Național Socialist obținând doar 9,3% în regiune, în vreme ce scorul la nivel național a fost de 18,3%.

Ce pot obține angajații în criza COVID

În vreme ce cercetătorii sunt sceptici că pandemia COVID va avea efecte drastice sau de durată, unele dintre dinamicile schimbărilor sociale de acum, spun ei, seamănă cumva cu cele observate după epidemia de ciumă.

Ca în Europa Medievală, pandemia actuală a adus o reducere a forței de muncă active, situație care, în multe cazuri, le-a oferit angajaților posibilitatea de a-și părăsi joburile sau de a-și negocia salarii și condiții mai bune, în tentativa de a câștiga ceva mai mult din profiturile direcționate acum în mare parte spre patroni sau manageri, observă cercetătorii.

Dacă această schimbare este una pe termen scurt sau dacă puterea de negociere a angajaților va rămâne valabilă, depinde de ce se va întâmpla în viitor.

Important este totuși că felul în care COVID a contribuit la reducerea forței de muncă este diferit față de situația din Evul Mediu. Reducerea forței de muncă disponibile a fost acum produsă de o combinație de factori secundari, nu de moartea muncitorilor.

Spre exemplu, mulți angajați au preferat să se retragă din muncă mai devreme decât ar fi intenționat înainte de pandemie. Alții, care întâmpinau deja probleme să găsească un job, au renunțat să își mai caute unul, cel puțin temporar.

Părinții tineri, care nu au găsit soluții ieftine pentru îngrijirea copiilor, au preferat, în unele cazuri, să rămână acasă. Iar indivizii din grupuri aflate la risc în fața bolii ar putea să aleagă să nu muncească deocamdată, de teama infectării.

Toate aceste cauze vor avea efect pe termen scurt mai degrabă, prin comparație cu colapsul demografic din timpul epidemiei de ciumă. Unii dintre oamenii care au ieșit din forța de muncă activă ar putea alege să se întoarcă sau ar putea fi forțați să facă acest lucru.

Dacă acest lucru se va întâmpla în lunile viitoare, puterea de negociere a angajaților ar putea să scadă. Pentru angajați, soluția este instituționalizarea acestei puteri de negociere prin noi legi sau prin formarea de organizații – așa cum s-a întâmplat după epidemia de ciumă.

În caz contrar, revenirea forței de muncă la nivelul de dinaintea pandemiei COVID ar putea închide această fereastră de oportunitate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă