Mister total în jurul unui bătrân din Bacău. Dispărut în urmă cu 30 de ani, acum a apărut acasă ca din senin, şocându-şi rudele care îl credeau mort

1 lună in urmă 36

Vasile Gorgos a fost negustor de vite și obișnuia să plece frecvent de acasă. Lipsea cu zilele dar de fiecare dată se întorcea acasă. Ultima dată a plecat în 1991 și de atunci nu a mai venit, potrivit ETV Bacău. Copiii l-au crezut mort pe bătrân și timp de 15 ani i-au făcut slujbe de pomenire.

Surpriză totală însă după trei decenii, pentru că zilele trecute, într-o seară de duminică din august bătrânul a fost lăsat în fața casei de o mașină. Vecinii povestesc că omul era confuz, că nu mai știa exact care e poarta. Nora lui s-a albit la față când l-a văzut în fața porții, l-a anunțat pe soț că i s-a întors tatăl acasă, iar acesta a crezut în primă fază că e o glumă proastă. Surprinzător, bătrânul părea foarte bine îngrijit, dar când a fost întrebat pe unde a fost acesta a răspuns că acasă.

Citeşte şi Copil cu probleme psihice, dispărut în Galaţi. Răspunsul halucinant primit de mamă de la dispecerul de la 112: „Nu vine nimeni, doamnă, să o caute prin tot oraşul”

Cel mai probabil Vasile Gorgos suferă de o boală neurologică pentru că nu își aduce aminte unde a fost și nici de copiii nu-și mai aduce aminte prea bine. Cu toate acestea își amintește de oameni şi întâmplări de dinaintea dispariției sale.

În buzunarele bătrănului nora a găsit un bilet de tren din ziua respectivă pe ruta Ploiești – Bacău, dar și buletinul de identitate cu adresa din comuna Buhoci. Este foarte posibil ca cineva să-l fi luat și dus acasă după adresa din buletin. Dar aceasta este doar o ipoteză. În aceste condiții, familia solicită ajutorul autorităților pentru a desluși povestea misterioasă.

Citeşte şi Copil dat dispărut de tată, găsit de poliţişti dormind în casă. Băiatul, răpus de oboseală după ce fusese la cules de cireşe

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă