Mirko Pigliacelli şi Marius Constantin s-au urcat în locomotivă pentru a învăţa cum se „deraiază” Rapidul: „Am primit indicaţii valoroase pentru derby”

1 lună in urmă 36

Înaintea derby-ului cu Rapid, programat sâmbătă, de la ora 21, pe Arena Naţională, doi dintre jucătorii Universităţii Craiova, portarul Mirko Pigliacelli şi fundaşul Marius Constantin, au mers la o fabrică de locomotive din Bănie, Reloc Craiova, „cea mai importantă companie din zona reparațiilor și modernizării de locomotive din România”.

Cei doi jucători ai Universităţii le-au oferit angajaţilor companiei materiale promoţionale cu însemnele clubului din Bănie şi în schimb au recepţionat „sfaturi preţioase” despre cum se poate „deraia”  Rapidul.

Nou-promovata este neînvinsă după primele şase etape ale campionatului şi nu a primit niciun gol, fiind pe locul secund, după liderul CFR Cluj.

Pigliacelli şi Marius Constantin s-au urcat în locomotivă înaintea derby-ului Rapid – Universitatea Craiova: „Ne-au sfătuit să jucăm cu inima”

„Am fost bucuros să văd oameni care sunt chiar pătimaşi cu Universitatea Craiova, am primit şi nişte indicaţii valoroase de la ei pentru derby. Bineînţeles, ne-au sfătuit să jucăm cu inima” a spus Marius Constantin, cel care îşi poate întâlni sâmbătă echipa pentru care a evoluat timp de 7 ani.

Portarul Mirko Pigliacelli este bucuros că există această emulaţie pentru derby-ul cu Rapid, şi se anunţă foarte mulţi suporteri în tribune. „Aşa trebuie să fie, un meci cu atmosferă specială, când nu sunt suporteri nu este aceeaşi atmsoferă. Sunt tot 3 puncte în joc, dar cu suporteri în tribune este fotbalul adevărat” a spus goal-keeper-ul italian.

Marius Constantin, în locomotivă înaintea derby-ului cu Rapid, fosta sa echipă

Marius Constantin şi Mirko Pigliacelli au urcat într-o locomotivă şi au fost surprinşi plăcut să întâlnească printre angajaţii fabricii suporteri extrem de pătimaşi, unul dintre ei decorându-şi bancul de lucru cu însemnele Universităţii Craiova, având inclusiv casca de lucru „personalizată” cu stema Ştiinţei.

„Din 1964, de când a promovat Ştiinţa prima dată în Divizia A, sunt zi de zi alături de echipă. În 1964, când am promovat, am dat 3 lei ca să ascult la radio pe stadionul „Tineretului” meciul promovării.  Am abonament şi nu ratez niciun meci” a spus fanul septuagenar.

Un fan în vârstă al Universității Craiova i-a încurajat pe Pigliacelli și Marius Contantin pentru derby-ul cu Rapid

The post Mirko Pigliacelli şi Marius Constantin s-au urcat în locomotivă pentru a învăţa cum se „deraiază” Rapidul: „Am primit indicaţii valoroase pentru derby” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă