Mircea Rednic, surprinzător după un nou pas greșit: ”Jucăm ce-mi doresc”. Ce a spus despre viitorul său

2 luni in urmă 1

UCL: Chelsea - Atletico Madrid, miercuri, 22:00, Digi Sport 1

UCL:  Bayern Munchen - Lazio, miercuri, 22:00, Digi Sport 2

La finalul confruntării, Mircea Rednic a transmis că formația pe care o pregătește a controlat jocul, însă modalitatea în care au fost gestionate momentele din fața porții adverse a fost defectuoasă. În plus, deși Viitorul are doar două victorii în cele 13 meciuri disputate în 2021, Mircea Rednic a susținut că este mulțumit de prestații.

Mircea Rednic, după un nou pas greșit, 0-0 cu Chindia

Mă supără că nu reușim să înscriem, dar am jucat, am adus mingea în fața porții, dar acolo suntem în contratimp, ne lipsește ultima pasă. Am controlat jocul. Chindia doar s-a apărat și a încercat să ne surprindă pe contraatac.

În mare parte, echipa joacă ce îmi doresc. Menirea antrenorului este să organizeze echipa din punct de vedere defensiv, să nu primească gol, și să aducă mingea în fața porții, acolo nu mai depinde de antrenor. Asta nu înseamnă că le reproșez jucătorilor”, a declarat Mircea Rednic, după meci.

Viitorul, care are și un meci mai puțin disputat, cu Poli Iași, este la cinci puncte în spatele Academicii Clinceni, formația de pe locul șase, fiecare cu câte trei jocuri rămase de jucat în sezonul regular, dar Mircea Rednic nu a renunțat complet la speranța unei calificări în play-off.

Mai sunt meciuri de jucat, dacă ratăm calificarea din play-off, e din cauza noastră. Am pierdut puncte importante cu Sepsi și cu Cluj pe final de meci, au mai fost greșeli, cu Voluntari, Gaztanaga a pierdut mingea în fața porții și am pierdut.

În afară de prima repriză a meciului cu Astra, nimeni nu ne-a dominat. Sigur că rămân alături de echipă și în play-out, mai am un an de contract”, a transmis Mircea Rednic.

Etichete: mircea rednic , meciuri liga 1 , viitorul play-off , viitorul chindia
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă