Mircea Miclea: Proiectele de legi ale educației suferă de deficiențe structurale. Nu cred că pot fi cârpite / Dintre cei care le-au scris nimeni nu iese în față pentru că nimeni nu se poate mândri cu astfel de proiecte de lege

1 săptămână in urmă 21

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/06/Mircea-Miclea.jpg
Profesorul Mircea Miclea avertizează că proiectele de legi ale educației Cîmpeanu “suferă de deficiențe structurale. Nu cred că pot fi cârpite”. Dacă sunt peste 10.000 de propuneri de îmbunătățire primite de Minister și “dacă nimeni din cei care au scris aceste proiecte de legi nu iese în față măcar să se mândrească”, aceste proiecte “nu cred că pot fi cârpite”, a declarat fostul ministru Mircea Miclea, într-un interviu pentru Radio Guerrilla.

“Din păcate, eu cred că ele suferă de deficiențe structurale. Nu cred că pot fi cârpite, decât dacă se reconstruiesc”, a precizat Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător.

Dacă ai 10.000 de propuneri de îmbunătățire primite la proiectele de legi lansate în dezbatere “și dacă nimeni din cei care au scris aceste proiecte de legi nu iese în față măcar să se mândrească… Dacă sunt atât de bune proiectele, să iasă în față cei care le-au scris ca să se mândrească cu ele! Or nimeni nu iese în față pentru că nimeni nu se poate mândri cu astfel de proiecte de lege”, a declarat fostul ministru al Educației.

Dincolo de schimbările punctuale, “sunt chestiuni de fundament. Iată un exemplu: ce facem noi, ridicăm pe toți elevii, încercăm să facem în așa fel încât să egalizăm cât de cât șansele, indiferent de mediul de proveniență? Facem un învățământ egalizator de șanse sau, dimpotrivă, facem un învățământ doar pentru elite și ne doare în cot de restul? Asta e chestiune de fundament, care sigur după aceea se proiectează în articole de lege. De exemplu, o opțiune în această lege este: dar nu ne interesează de cei care sunt la țară sau care nu au bani să-și plătească meditațiile! Facem o admitere numai pentru colegiile naționale, înainte de evaluarea națională, deci asta înseamnă că acele colegii naționale, care sunt în marile orașe, devin inaccesibile pentru copiii de la țară dacă nu din rațiuni de bani, din rațiuni de timp. Câți părinți ai timp să-și ia copiii să-i ducă la meditator în orașul cutare, numai la cei care sunt la aceste colegii naționale, ca să aibă o șansă copilul lui? Ce faci cu o astfel de abordare? Nu faci nimic altceva decât să mărești inegalitatea. Adică, altfel spus, să pierdem oameni, talente care își văd aripile retezate, care văd că nu mai au șanse dincolo de învățământul gimnazial, pentru că creezi astfel de articole de lege. Prin urmare, noi vrem ce? Vrem să stimulăm colegiile naționale sau vrem să ridicăm nivelul general pentru că avem rata atât de mare analfabetism funcțional? Vrem să valorificăm talentele din mediile defavorizate sau le ignorăm? Vrem să egalizăm șansele sau, dimpotrivă, să mărim diferențele de șanse? Vedeți, asta e o chestiune de fundament”, a avertizat Miclea.

Mircea Miclea, cele mai importante declarații din interviul acordat Radio Guerrilla:

“Eu nu consider că ar fi trebuit o nouă lege a educației. Consider că eventual ar fi putut fi ajustată vechea lege în două sensuri:

  1. să se revină la o formă inițială înainte de a fi fost ea ciuntită de nenumăratele intervenții ale guvernelor PSD
  2. și pe de altă parte de a o ajusta la anumite realități care au apărut odată cu utilizarea tehnologiilor digitale în educație. Aceasta ar fi fost soluția cea mai rațională.

O mare parte din nemulțumirile pe care noi le avem apropo de eficiența educației nu se leagă de aspectele legislative, cauzele sunt în altă parte: în curriculum, în modul în care sunt recompensați profesorii, de exemplu că primesc același salariu și cei slabi și cei foarte buni, în faptul că indiferent de calitatea profesorilor există inegalități majore între mediul rural și mediul urban. Adică, altfel spus, nu legea trebuia schimbată. Nu sunt motive pentru așa ceva, trebuia intervenit în alte părți.

Dar, probabil că într-un fel președintele țării a lansat un proiect, a trebuit cumva să arate că acest proiect se concretizează într-un fel.

În spatele legii educației care este în momentul de față a fost un Pact național. Dl președinte putea să preia acel Pact național și să stea la masa cu partidele parlamentare să corecteze Pactul, dacă mai era cazul. Nu s-ar fi pierdut 7 ani și jumătate – 8 ani pentru ca să ne așteptăm la o nouă variantă de lege, s-ar fi putut reface în câteva luni Pactul național, ai fi avut siguranța că toate partidele sunt aliniate și ai fi putut după aceea trece la implementarea prevederilor pactului. Una dintre ele este și în vechiul Pact, dar putea fi reluată mai clar, era aceea de depolitizare a tuturor structurilor. Deci asta ar fi fost calea mult mai rapidă, fără a pierde 8 ani de zile pentru a vorbi și a dezvolta niște proiecte care în final se dovedesc a fi nerealiste.

Defectul structural este legat de finanțarea defectuoasă a învățământului. Nu legea este problema. În lege este specificat 6% din PIB alocat pentru educație, doar că acest procent din PIB este prorogat în fiecare an, adică nu e respectată legea. Ce trebuia să facă clasa politică? Să dea banii, nu să piardă timpul sub pretextul că elaborează o nouă lege și să amâne timp de 7 ani de zile alocarea bugetului care era necesar pentru educație.

Deci nu trebuia schimbată legea, trebuia dați banii. Așa au avut un motiv pentru a spune că nu vor modifica bugetul decât după ce vor veni cu noua lege, care vine după 8 ani de zile, dacă va veni.

Un alt lucru esențial este că nu există o evaluare a performanței profesorilor, astfel încât învățământul să devină atractiv. Mai simplu spus: toți profesorii au același salariu, indiferent de calitatea prestației lor didactice. Acest salariu uniform nu-i încurajează pe cei buni să fie în continuare buni. Nici pe cei slabi să remedieze. Și atunci ce trebuia făcut era de introdus în vechea lege niște criterii de evaluare a performanțelor profesorilor și salarizarea în funcție de performanță.

Dacă luăm o comparație prin analogie cu ceea ce se întâmplă în corporații, ar trebui să fi fost așa-numita evaluare 360 de grade; adică un profesor este evaluat pe de o parte de:

  1. performanțele elevilor lui (vă pot da un exemplu concret: dacă eu sunt învățător, există o evaluare națională în clasa a II-a și apoi una în clasa a IV-a. Eu pot fi evaluat ca învățător comparând performanțele elevilor mei din clasa a II-a cu cele din clasa a IV-a și să văd dacă în acești doi ani eu am făcut ceva cu ei. Am reușit să fac să crească media performanțelor elevilor mei?) Deci rezultatele elevilor, cât au crescut ele de la ultima evaluare. Nu trebuie să fie toți olimpici. Dacă eu am o clasă slabă, dar îi ridic de la 5 la 7 e mai mult decât dacă am o clasă extraordinar de bună și îi aduc de la 9 la 9.50 sau la 10. Prin urmare evaluarea se face prin performanțele elevilor și astea sunt date obiective.
  2. de către colegi. Tot timpul există colegii care pot să spună care sunt cei mai buni
  3. de către director.
  4. de cate cei de la comisia metodică

Se agregă toate aceste evaluări și rezultă o evaluare obiectivă, foarte validă, a cadrului didactic. Și atunci poți să faci diferența între un profesor foarte bun – căruia îi dai nu salariu dublu, ci triplu sau de 4 ori mai mare, pentru că merită – și profesori care rămân la același salariu pentru că nu merită mai mult. Și atunci devine atractiv învățământul, pentru că știi că te vei duce, dacă ești bun, în sistemul de învățământ și poți să câștigi o grămadă de bani”.

Despre acuzația “grup de interese

“Îmi pare rău, dânsul numai atâta poate gândi. Sigur, după aceea a revenit și a spus că nu e niciun rău să fii un grup de interese. Probabil că echipa de PR din spate i-a atras atenția. Dar atât s-a putut proiecta ca persoană să vedem exact cum este dânsul. E un lucru foarte clar: noi nu am vrut ceva pentru noi, noi nu am vrut să fie ascultate doar opiniile noastre. Noi am vrut:

  1. prelungirea dezbaterii, dar nu numai pentru noi, ci pentru toți oamenii care erau capabili să ofere soluții adecvate. Dl ministru ne-a invitat apoi și a spus: ‘dar, sigur, mă pot întâlni cu acești intelectuali’. Dar nu e vorba de noi. Dânsul, din nou, gândește greșit. Noi am cerut ceva pentru toți: prelungirea pentru toți cei care sunt raționali, să ofere soluții.
  2. această discuție merită continuată dacă dânsul vine cu o variantă în care vedem că a integrat deja din propunerile argumentate de până acum. Altfel, batem apa-n piuă.

Prin urmare, din păcate, dânsul a încercat să expedieze orice poziție, nu numai a noastră, ci a tuturor celor care au încercat să vină cu observații diferite de punctele lor de vedere, ca fiind fie greșite, fie nelegitime, fie reprezentarea unor grupuri de interese. Așa a înțeles dânsul să optimizeze aceste proiecte de legi. Din păcate, eu cred că ele suferă de deficiențe structurale. Nu cred că pot fi cârpite, decât dacă se reconstruiesc”.

Dacă ai 10.000 de propuneri de îmbunătățire [așa cum a anunțat ministerul că a primit pe marginea celor 2 proiecte de legi ale educației – N.Red.] și “dacă nimeni din cei care au scris aceste proiecte de legi nu iese în față măcar să se mândrească… Dacă sunt atât de bune proiectele, să iasă în față cei care le-au scris ca să se mândrească cu ele! Or nimeni nu iese în față pentru că nimeni nu se poate mândri cu astfel de proiecte de lege.

Dincolo de schimbările punctuale, unele extrem de importante care ar fi trebuit să fie făcute, sunt chestiuni de fundament. Iată un exemplu: ce facem noi, ridicăm pe toți elevii, încercăm să facem în așa fel încât să egalizăm cât de cât șansele, indiferent de mediul de proveniență? Facem un învățământ egalizator de șanse sau, dimpotrivă, facem un învățământ doar pentru elite și ne doare în cot de restul? Asta e chestiune de fundament, care sigur după aceea se proiectează în articole de lege. De exemplu, o opțiune în această lege este: dar nu ne interesează de cei care sunt la țară sau care nu au bani să-și plătească meditațiile! Facem o admitere numai pentru colegiile naționale, înainte de evaluarea națională, deci asta înseamnă că acele colegii naționale, care sunt în marile orașe, devin inaccesibile pentru copiii de la țară dacă nu din rațiuni de bani, din rațiuni de timp. Câți părinți ai timp să-și ia copiii să-i ducă la meditator în orașul cutare, numai la cei care sunt la aceste colegii naționale, ca să aibă o șansă copilul lui? Ce faci cu o astfel de abordare? Nu faci nimic altceva decât să mărești inegalitatea. Adică, altfel spus, să pierdem oameni, talente care își văd aripile retezate, care văd că nu mai au șanse dincolo de învățământul gimnazial, pentru că creezi astfel de articole de lege. Prin urmare, noi vrem ce? Vrem să stimulăm colegiile naționale sau vrem să ridicăm nivelul general pentru că avem rata atât de mare analfabetism funcțional? Vrem să valorificăm talentele din mediile defavorizate sau le ignorăm? Vrem să egalizăm șansele sau, dimpotrivă, să mărim diferențele de șanse? Vedeți, asta e o chestiune de fundament.”

Despre examenele de Bacalaureat.

“Așa cum este prezentat în aceste proiecte de lege, Bacalaureatul este total greșit. Primul argument pentru care spun că este total greșit este pentru că nu există niciun fel de legătură între ce înveți și la ce anume ești evaluat. În proiectul de lege se spune că există o probă comună în care sunt subiecte de limbă română, de matematică, de fizică, de chimie, de biologie, și toți elevii, indiferent de profilul pe care îl au, dau aceeași probă, care devine obligatorie. Prin urmare, eu am optat de exemplu pentru profilul de matematică-informatică, am făcut mai multe ore de matematică și informatică, dvs ați optat pentru științe socio-umane, noi vom da examen din aceeași probă. Cum vom putea da examen din aceeași probă? Simplu: se reduc cunoștințele de matematică și la mine, în proba pe care o susținem, și la dvs cunoștințele de socio-umane. Altfel spus, nu este legătură între ce am învățat noi patru ani și la ce suntem noi evaluați după patru ani. Ceea ce e o aberație, e o eroare elementară. Trebuie să evaluezi ceea ce învață copilul. Dimporivă, în lege se spune foarte clar că evaluările specifice profilului devin facultative. Adică eu pot să am de exemplu evaluare de matematică și informatică și dvs de istorie, dar dacă vrem mergem, dacă nu, nu mergem. Prin urmare, eroarea fundamentală este că învățăm niște lucruri, suntem evaluați cu alte lucruri.

Și nivelul de evaluare va scădea foarte mult, pentru că numai așa poți să ai o probă comună, dacă nu mai faci diferențe în proba de evaluare între cei care au studiat o disciplină 6 ore pe săptămână și cei care au studiat aceeași disciplină 1-2 ore pe săptămână. Acesta este un lucru complet greșit.”

Despre curriculum

“Din păcate, avem la momentul de față un curriculum suficient de bun pentru învățământul primar și gimnazial, care însă nu a fost continuat cu un curriculum pe măsură la nivel liceal. Atunci când s-a inițiat legea 1/2011, a început reforma curriculară și curriculumul care este în momentul de față la învățământul primar și gimnazial este suficient de bun. Niciodată nu vom avea un învățământ complet compatibil cu ce se întâmplă în societate, lucrul acesta este imposibil, trebuie să ne lămurim de-acum încolo. Compatibilizarea totală dintre învățământ și realitatea socio-economică din afară era posibilă într-o realitate stabilă, într-o realitate în care economia și societatea se mișcau lent. Atunci și învățământul putea să țină pasul cu realitățile socio-economice. Acum, închipuiți-vă două roți dințate: roata care reprezintă viața socio-economică se învârte foarte repede, iar roata ce reprezintă învățământul se învârte încet. Nu vom mai putea ajunge la compatibilizare totală, ideea de a ajunge la compatibilizare cât mai bună.

Dacă începem din nou tot curriculumul să fie refăcut din clasa I, din nou vom aștepta încă 12 ani până vom ajunge cu el în clasa a XII-a. Este o greșeală. Trebuie refăcut curriculumul de la învățământul liceal, continuând ceea ce este la gimnaziu, reforma care s-a făcut. Asta ar fi soluția rațională și raipidă.

Și, pe de altă parte, ar trebui orientare școlară și profesională mult mai bună. Tocmai asta era, printre altele, rolul acestor evaluări din clasa a II-a, a IV-a, a VI-a. De exemplu, în clasa a VI-a tu puteai să știi cum ca elev te poziționezi în raport cu colegii tăi și în raport cu nivelul național sau cu nivelul județean. Și aveai doi ani la dispoziție după aceea sau să îți remediezi deficiențele, sau să te gândești că nu e cazul să mergi spre un liceu teoretic, e cazul mai degrabă să mergi la o școală profesională, la școală la care să înveți o meserie, etc. Deci asta era funcția acestor evaluări.

Revin: problema nu e la nivel de legislație, problema e la nivel de curriculum pentru a sincroniza mai ales curriculumul de liceu cu cel de gimnaziu și de învățământ primar, la nivel de pregătire a cadrelor didactice și remunerarea lor în funcție de performanță, la nivel de angajare a cadrelor didactice – cadrul didactic trebuie să fie angajatul școlii, nu ca acum când el este angajatul sistemul național de învățământ și dvs dacă sunteți părinte și reclamați că un profesor este slab directorul ridică din umeri, chiar dacă aveți dreptate, că n-are ce să îi facă, pentru că el nu e angajatul școlii, ci al sistemului național de educație. Lege 1/2011 a supraviețuit câteva luni, a venit Ponta și a anulat povestea asta, făcând pe plac sindicatelor”.

Informații de background

Amintim că Ministerul Educației nu a publicat săptămâna trecută, la două săptămâni de la expirarea termenului legal, proiectele consolidate în urma dezbaterilor publice. Tot potrivit Legii 52 din 2003, privind transparența decizională în administrația publică, la 10 zile calendaristice de la încheierea consultărilor publice, instituția ar fi trebui să publice și cele 10.431 de amendamente primite de la 1.523 de inițiatori, după cum a relatat Edupedu.ro.

Mircea Miclea a fost timp de 5 ani președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar modificată masiv de guvernările care s-au succedat în ultimii 10 ani.

Descarcă de mai jos Pactul Național pentru Educație semnat în 2008 de toate partidele politice și “nedesfăcut” până în prezent:

Articolul Mircea Miclea: Proiectele de legi ale educației suferă de deficiențe structurale. Nu cred că pot fi cârpite / Dintre cei care le-au scris nimeni nu iese în față pentru că nimeni nu se poate mândri cu astfel de proiecte de lege apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă