Mircea Lucescu a găsit două lucruri pozitive după eșecul cu Juventus: „Primul a avut loc chiar înaintea să înceapă meciul”

4 luni in urmă 17

Mircea Lucescu a devenit în această seară cel mai în vârstă antrenor din istoria UEFA Champions League. „Il Luce” nu a putut dubla performanța cu o victorie, dar se declară mulțumit de prestația elevilor săi. 

Mircea Lucescu, optimist după Dinamo Kiev - Juventus 0-2:

„Primul lucru pozitiv pe care l-aș remarca a avut loc chiar înaintea să înceapă meciul. Constă în faptul că am introdus mulți jucători tineri, că au oportunitatea de a juca în Champions Leaugue, împotriva unor echipe ca Juventus și Barcelona. Ăsta e deja un lucru important. Al doilea lucru bun pe care l-aș remarca este că acești fotbaliști, care abia au părăsit academiile de fotbal, au jucat de la egal la egal cu niște fotbaliști mari”, a declarat Lucescu după meciul cu Juventus.

Lucescu a analizat meciul cu Juventus

„Am încercat să fim mai agresivi în partea secundă, să ne asumăm mai multe riscuri. Din păcate am făcut o eroare în primele minute și ne-a costat. Finalul de meci ne-a aparținut, am fost foarte activi, am arătat că suntem la un nivel apropiat de Juventus. Vom învățat multe din meciul ăsta, vom căpăta experiență. E clar că am avut niște adversari cu multă experiență, s-a văzut la golul secund, când Cuadrado și Morata s-au sincronizat excelent”, a concluzionat „Il Luce”.

Acum ne vom concentra pe meciul cu Ferencvaros. Probabil Juventus și Barcelona sunt la un alt nivel față de noi, dar ne vom testa puterile
- Mircea Lucescu

24,8 ania fost media de vârstă a primului „11” trimis de Mircea Lucescu împotriva lui Juventus

FOTO. Cele mai tari imagini din Dinamo Kiev - Juventus 0-2: 

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga Campionilor:

Mircea Lucescu, contestat și în Liga Campionilor! Ce mesaj a apărut la Dinamo Kiev - JuventusBayern - Atletico Madrid. Fanii bavarezilor, protest înainte de meci: „E o glumă?! Acest bufon englez?”

O asistentă din Giurgiu auzise că medicul, cu care ar avea o relație, întreținuse relații intime în cabinet cu altă asistentă. Ce a urmat

Libertatea

Playtech: BOMBĂ! Nicușor Dan și-a dat DEMISIA. Ce se întâmplă cu alesul bucureștenilor
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă