Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: „Orice țară are dreptul de a-și decide drumul și alianțele din care dorește să facă parte. Susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”

1 săptămână in urmă 16

Orice ţară, indiferent de mărime sau de geografie, are dreptul fundamental de a-şi decide drumul şi alianţele din care doreşte să facă parte, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, vineri seara, după încheierea reuniunii extraordinare a miniştrilor de externe NATO, desfăşurată la Bruxelles, relatează Agerpres.

Potrivit oficialului NATO, miniştrii au abordat implicaţiile pentru securitatea europeană a mobilizării ”nejustificate şi neprovocate” de forţe ale Federaţiei Ruse la graniţele Ucrainei, lansând un nou apel către Rusia să renunţe la retorica ”agresivă” la adresa vecinilor săi, să-şi retragă forţele millitare, să detensioneze situaţia creată şi să aleagă calea dialogului şi a păcii.

”Susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Şi suntem uniţi în apărarea şi protejarea tuturor Aliaţilor. NATO rămâne deschis unui dialog de substanţă în cadrul Consilliului NATO-Rusia din 12 ianuarie. Acesta va reprezenta o oportunitate pentru Rusia să-şi demonstreze dorinţa reală pentru dialog, diplomaţie şi respectarea angajamentelor şi normelor internaţionale. Nu vom face nici un compromis faţă de principiile fundamentale ale securităţii şi securităţii europene, consfinţite în Tratatul de la Washington”, a scris Geoană pe Facebook.

Săptămâna viitoare a fost convocată şi reuniunea Comisiei NATO – Ucraina şi vor avea loc consultări şi cu alţi parteneri-cheie, precum Georgia, Republica Moldova, Finlanda, Suedia şi Uniunea Europeană.

„Orice țară, indiferent de mărime sau de geografie, are dreptul fundamental de a-și decide drumul și alianțele din care dorește să facă parte”, a mai afirmat secretarul general adjunct al NATO.

Sursa foto: NATO.int

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă