Mircea Bornescu și Marius Avram au rememorat meciul Rapid – FCSB 5-1, din Giulești: „Scorul putea fi mult mai mare! Erau suporteri și pe plase, nu doar pe garduri!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

2 luni in urmă 29

Mircea Bornescu, fostul team manager al echipei FC U Craiova și fost portar în Giulești, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a rememorat, alături de fostul arbitru Marius Avram, meciul câștigat de către Rapid, scor 5-1, în fața rivalei FCSB.

Fost portar la Rapid în două rânduri, în perioada 2009-2011, respectiv 2014-2015, Mircea Bornescu își amintește perfect meciul din aprilie 2010, cu FCSB, echipă care pe atunci purta numele de Steaua.

La mai bine de 11 ani de la acea partidă, Mircea Bornescu este de părere că Rapid merita și putea să mai marcheze câteva goluri în cadrul întâlnirii din Giulești.

Mircea Bornescu își amintește perfect meciul Rapid – FCSB 5-1

De asemenea, acesta a rememorat atmosfera senzațională pe care au făcut-o suporterii Rapidului.

„A fost un meci care a rămas în istoria noastră, a rapidiștilor, și de fiecare dată când revedem acel meci ne bucurăm foarte mult. (n.r. arbitrul Marius Avram) a făcut o partidă excelentă.

Era un derby. Nea Ando a pregătit partida foarte bine, ne-a motivat foarte bine pentru acel meci și vreau să spun că la pauză nimeni nu a stat jos. Noi simțeam că putem să câștigăm meciul clar, la un scor mult mai mare. După 2-1, a fost un meci total la discreția noastră și scorul putea fi mult mai mare. Am ratat niște ocazii incredibile.

Eu am fost un gen de portar foarte implicat în meci, dar vreau să spun că nu am avut niciodată discuții în contradictoriu cu el (n.r. cu Marius Avram). Este unul dintre arbitrii pe care eu i-am apreciat foarte mult pentru comportamentul lui față de jucători.

M-am bucurat foarte mult pentru acea victorie, pentru reușitele colegilor mei, pentru atmosfera din tribune. La un moment dat, mă uitam că erau suporteri pe plasele alea, nu pe garduri! A fost o atmosferă senzațională la acel meci în Giulești”, a povestit Mircea Bornescu, la ProSport Live.

Marius Avram, despre cel mai intens meci din cariera de arbitru, Rapid – FCSB 5-1

Partida a fost arbitrată la centru de către Marius Avram, care consideră că acel meci a fost cel mai intens din cariera sa.

„Îmi aduc aminte de un meci pe care l-am arbitrat eu, cu Mircea (n.r. Bornescu) titular, în Giulești, 5-1 pentru Rapid, un derby fabulos ca atmosferă, ca rezultat. A fost un meci extraordinar. De fiecare dată când arbitram în Giulești, și am arbitrat multe meciuri acolo, era o emoție specială pentru mine și cu atât mai mult a fost meciul cu Steaua, pentru că era atmosfera creată de ambele galerii. Pur și simplu nu simți când trece timpul. Te uiți la ceas, descoperi că ești în minutul 30 și nu îți dai seama când a trecut timpul.

Au fost faze de penalty, faze la limita eliminării, un meci de intensitate, un meci cu presiune din tribune, presiune de pe bănci. Desfășurarea scorului a fost extraordinară. Cu cât diferența este mai mare între echipe, pentru arbitru meciul poate deveni mai ușor de gestionat. Pe mine nu mă interesa cine câștigă meciul, ci să nu avem probleme pe teren, să nu iasă jucători accidentați, să nu iasă probleme de arbitraj după acest meci, să nu vorbească lumea despre mine, asta mă interesa. În Liga 1, cred că ăsta a fost cel mai intens meci din câte am arbitrat eu. Am mai prins un Dinamo – Steaua, dar fiind pista aceea pe stadion, nu simți presiunea care se creează ca în Giulești, de exemplu. Asistenții își mai luau în cap câte o brichetă, nu vreau să aduc aminte (n.r. râde)”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Echipele de start în Rapid – FCSB 5-1, în aprilie 2010

Rapid: Bornescu – Săpunaru, M. Constantin, Ad. Iordache, Bozovic, – Matic, Lazăr – Grigorie, Spadacio, Cesinha – Ioniță
Rezerve: Straton, Helder, Iencsi, Herea, Răduță, I. Iordache, Gauracs

FCSB: Tătărușanu – Emeghara, Tudose, Jelev, P. Marin – Nicoliță, Ov. Petre, Toja, Cr. Tănase – Kapetanos, B. Stancu
Rezerve: Zapata, Parpas, Golanski, Arman Karamian, Baqciu, Pleșan, Surdu

The post Mircea Bornescu și Marius Avram au rememorat meciul Rapid – FCSB 5-1, din Giulești: „Scorul putea fi mult mai mare! Erau suporteri și pe plase, nu doar pe garduri!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă