Miracol la Braşov. O fetiță de doi a dat semne de viaţă, după două ore de când a fost scosă dintr-un pârâu

3 săptămâni in urmă 19

Fetița de aproape doi ani a a căzut, sâmbătă,  într-un pârâu,  dintr-o localitate din judeţul Braşov. Copila a fost scoasă din apă fără semne vitale, iar echipajul de intervenţie SMURD chemat la faţa locului a demarat manevrele de resuscitare, informează ziarul local Monitorfg. Tocmai când se pregăteau să constate decesul, salavatorii au observat uimiți că fetiței îi revenise pulsul.

Întâmplarea a avut loc, sâmbătă, în localitatea Mândra din județul Brașov, unde fetița de un an și opt luni a căzut într-un pârâu din zona balastierei de lângă sat. Copila a fost scoasă din apă fără semne vitale, scrie ziarul local Monitorfg.

La fața locului a sosit și un echipaj SMURD care a început manevrele de resuscitare. Timp de două ore echipajele de salvare au efectuat manevrele de resuscitare, însă chiar cu puțin timp înainte să constate decesul, aceștia au observat că fetiței i-a revenit pulsul. Imediat fetița a fost transportată la Spitalul Județean Brașov.

Surse medicale au declarat pentru ziarul Libertatea că fetița este internată în secția de Terapie Intensivă a unității medicale, în stare gravă, dar stabilă.

ISU precizează că, într-adevăr, aceste cazuri, în care semnele vitale să reapară după atâta timp, sunt foarte rare.

,,Vă dau toate oile mele numai să salvaţi fetiţa” a spus bunica fetiței, care a spus că a avut loc un adevărat miracol.

„Cred că a fost o minune de la Dumnezeu. (…) Copila intrase şi în şoc hipotermic. Dar au ajuns între timp medicii cu ambulanţa de tip C, una dotată cu terapie intensivăă, de la Braşov,  şi ei au reluat resuscitarea. I-au făcut şi o injecţie cu adrenalină, care cred că a ajutat foarte mult. Două ore au insistat asupra fetiţei. Când am văzut că începe să respire, ne-am bucurat toţi şi ne-am şi şocat în acelaşi timp că s-a reuşit să o readucă la viaţă. Fetiţa a avut zile” a povestit pentru presa locală Cristian Suciu, care a fost la faţa locului.

De asemenea, polițiștii cercetează împrejurările în care a avut loc evenimentul. În cauză a fost întocmit dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă