Minoritățile naționale cred în refacerea coaliției - Mesajul lui Varujan Pambuccian pentru echipa lui Florin Cîțu

3 zile in urmă 11

MIERCURI, 13 OCTOMBRIE 2021, 22:39

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET

Deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că speră să se ajungă la o soluţie fericită în urma negocierilor pentru formarea noului Cabinet, argumentând că ar trebui să conteze mult mai mult problemele reale decât persoanele sau grupările. Pambuccian susține că este posibilă refacerea coaliţiei de guvernare.

„Eu am insistat asupra necesităţii urgente de a aborda problemele reale, adică criza energetică, criza alimentară, care se prefigurează şi creşterea inflaţiei şi că, în condiţiile astea, toate lucrurile care ţin de trecut, de neînţelegeri, de tot felul de poziţii foarte colţuroase şi de chestiuni care sunt legate de persoane, pălesc”, a atras atenția Varujan Pambuccian, făcând aluzie la poziția PNL față de discuțiile cu USR, care a contribuit la căderea guvernului Cîțu.

„Dar reconstruirea ei, de fapt, dar ăsta este un lucru dificil, nu e imposibil, dar dificil. Şi asta nu are cum să se întâmple într-o singură iteraţie. (...) Şi sper să ajungem, prin iteraţii succesive, la o soluţie fericită. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lucrurile în cazul în care nu am ajunge la o asemenea soluţie, pentru că sunt un optimist incurabil", a concluzionat parlamentarul. 

Pambuccian nu ar susţine însă ideea unui guvern minoritar, cu sprijin în Parlament.

"Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament - un sprijin predictibil şi pe termen lung", a explicat mai deputatul.

Despre discutia cu Dacian Cioloș, deputatul a spus că „a fost o iteraţie necesară, şi e normală, că, până la urmă, toate lucrurile se fac prin iteraţii. Sigur că s-a discutat şi despre trecut, ceea ce după părerea mea este absolut secundar, pentru că acum ce contează este viitorul şi mai ales ceea ce contează este viitorul imediat”.

„Nu a fost o discuţie rea, pentru că a fost într-un ton foarte echilibrat, calm. Am asistat la multe întâlniri de genul ăsta în viaţa mea şi asta a fost chiar o întâlnire relativ bună. Nu ştiu dacă va avea rezultate imediat, dar sper că va avea rezultate pe termen mediu, pentru că e important să ne concentrăm puţin şi pe lucrurile care contează pentru oamenii din jurul nostru", a explicat deputatul minorităţilor naţionale.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă