Minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie. Cum pot primi zile libere şi angajaţii din privat

1 săptămână in urmă 11

Ministerul Muncii a propus ca şi ziua de luni, 29 noiembrie, să fie declarată zi nelucrătoare, punte între weekend şi zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, zile libere  legale.

„Având în vedere că zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt zile libere stabilite prin Codul Muncii și că în acest an cele 2 zile pică în zilele de marți și miercuri, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a transmis in avizare externa proiectul de HG pentru ca ziua de luni, 29 noiembrie 2021, să fie nelucrătoare”, a anunţat Ministerul Muncii, săptămâna trecută.

Doar că propunerea se referă doar la personalul din instituțiile statului și autoritățile publice. Dacă un angajator din sectorul privat vrea să ia o decizie similară, o poate face, însă trebuie să urmeze câțiva pași, scrie avocatnet.ro.

Această decizie internă “trebuie adusă la cunoștința salariaților într-un termen rezonabil” și trebuie să conțină și prevederi legate de recuperarea ei, dacă angajatorul dorește asta, a explicat avocata Miruna Stănescu.

Citeşte şi: Paradă militară la Bucureşti de 1 Decembrie. Ceremonii de Ziua Naţională a României, în format restrâns impus de pandemia COVID

În situația în care ziua de 29 noiembrie va fi stabilită intern ca fiind liberă, angajatorul are la dispoziție următoarele variante:
– fie decide recuperarea într-o zi de sâmbătă;
– fie prelungește programul zilnic de lucru, astfel încât orele ce trebuiau efectuate pe 29 noiembrie să fie recuperate;
– fie decide ca această zi să nu se recupereze.

De asemenea, există varianta ca angajaţii să-şi ia concediu în ziua de 29 noiembrie pentru a uni weekendul cu zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, zile nelucrătoare conform Codului Muncii.

Citeşte şi: Zile libere pentru elevi şi profesori la final de noiembrie. Când vor fi recuperate

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă