Ministrul USR PLUS a cărui demisie o regretă premierul Cîțu: „Am colaborat foarte bine cu domnia sa, îmi pare rău că pleacă"

1 lună in urmă 23

Premierul Florin Cîțu a declarat marți, 7 septembrie, întrebat când va lua act de demisiile miniştrilor USR PLUS şi când va numi interimarii, că analizează situaţia.

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat fiind dacă ministrul Cristian Ghinea ar putea rămâne interimar la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că va lua o decizie la un moment dat.

Cîțu a spus că şi el a fost implicat în realizarea PNRR încă de la început. "Am colaborat foarte bine cu domnia sa, îmi pare rău că pleacă", adaugă el.

Florin Cîţu a fost întrebat, la finalul şedinţei de Guvern de marţi, dacă Cristian Ghinea poate rămâne interimar la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Am fost implicat din primul moment în ceea ce priveşte PNRR, vom vedea, voi lua o decizie la un moment dat", a afirmat el.

Întrebat dacă a încercat să îl facă pe Ghinea să se răzgândească, premierul a precizat că a discutat cu acesta despre PNRR.

"Au fost detalii pe care le-am agreat, au fost comentarii pe care a trebuie să le trimitem înapoi Comisie Europene. Discutăm încă şi astăzi, se negociează. Eu am spus doar că am colaborat foarte bine cu domnia sa, îmi pare rău că pleacă, dar demisia e o decizie unilaterală, nu am ce să zic aici", a declarat Cîţu.

Ministrul demisionar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat marți, 7 septembrie, că a hotărât cu premierul Florin Cîţu ca oamenii-cheie din echipa care s-au ocupat de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să rămână la minister.

Ghinea a spus că prim-ministrul a fost de acord, menţionând că, dacă mai sunt întrebări de la Comisia Europeană pe acest subiect, atunci oamenii din minister ştiu să răspundă.

Ghinea a afirmat că este bine că premierul Florin Cîţu a preluat interimatul la acest minister.

"În dialogul meu cu domnul prim-ministru Florin Cîţu am stabilit mai multe detalii despre ce se va întâmpla în perioada următoare. Am stabilit oamenii-cheie din echipa de PNRR care ar trebui să rămână, i-am propus continuitate, a acceptat, îi ştie şi domnia sa pentru că a lucrat şi el cu ei şi atunci nu ar trebui să se întâmple nimic. Practic, dacă mai sunt întrebări de ultimă oră de la Comisia Europeană ştiu oamenii de aici să răspundă. Oricum, îl consultăm pe premier pentru aceste detalii. Deci faptul că el preia interimatul este foarte bine, are echipa cu care poate să continue, dar nu cred că se mai poate întâmpla nimic pe acest subiect decât vestea bună că va fi aprobat”, a afirmat Cristian Ghinea.

Citeste si:

Florin Cîțu nu a luat încă act de demisiile miniștrilor USR PLUS. „Analizez situația politică în care ne aflăm”

 „Haideţi să vedem documentele întâi”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă