Ministrul ungar de externe consideră UE ineficientă împotriva migraţiei ilegale şi abuzului de droguri

1 lună in urmă 1

Migraţia ilegală şi creşterea consumului de droguri reprezintă două probleme grave de securitate la nivel mondial legate de criminalitatea organizată, iar măsurile Uniunii Europene "nu sunt destul de eficiente", a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, la Kyoto, în Japonia, unde a participat luni la al 14-lea Congres al ONU pentru prevenirea criminalităţii şi justiţie penală. În declaraţii pentru agenţia MTI, Peter Szijjarto a spus că pandemia de coronavirus a creat noi provocări globale de securitate, care, dacă nu sunt rezolvate, vor genera şi mai multe probleme. El a opinat că migraţia ilegală reprezintă o ameninţare pentru securitatea şi cultura Europei, iar pentru sănătate prezintă riscul transmiterii rapide a COVID-19. Migraţia ilegală este ajutată de criminalitatea organizată, deoarece migranţii ''folosesc serviciile reţelelor de contrabandă, ajutate adesea de ONG-uri", a susţinut Szijjarto. Referitor la droguri, şeful diplomaţiei ungare a remarcat că, "din păcate, ceea ce vedem este că Bruxellesul susţine nu doar migraţia ilegală, ci şi o utilizare crescută a drogurilor". El a amintit că, recent, canabisul a fost reclasificat de ONU drept substanţă presupus nepericuloasă. Guvernul ungar s-a opus acestui pas, iar Comisia Europeană, ca răspuns, a lansat o procedură de încălcare a dreptului comunitar împotriva ţării, mai degrabă decât să îşi intensifice eforturile de reducere a consumului de droguri. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă