Ministrul Transporturilor, despre greva de la metrou: „Pagubele se ridică la milioane de lei. Este imperativ ca metroul să circule urgent, din nou”

1 lună in urmă 5


Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a acuzat, într-o conferință de presă, o „mafie” permisă de miniștrii anteriori ai transporturilor, în contextul în care circulaţia metroului bucureștean este blocată astăzi, 26 martie, de un protest al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM.


Cătălin Drulă a afirmat că tot ce s-a petrecut la metrou este din cauza a „câteva zeci de miniștri ai transporturilor”, care „în ultimii 20 de ani au lăsat un buboi enorm să se formeze la metroul bucureștean. O mafie”.


Drulă i-a transmis apoi un mesaj direct lui Ion Rădoi, șeful sindicatului de la metrou, pe care l-a catalogat drept un „șef de cartel”: „Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge”.


Totodată, ministrul transporturilor a afirmat că pagubele ca urmare a protestului sindicatului USLM se ridică la milioane de lei și a precizat că doar „autoritățile pot elibera șinele de acești ilegaliști”, potrivit imaginilor difuzate pe pagina sa de Facebook.


Principalele declarații făcute de ministrul Cătălin Drulă


Le cer scuze bucureștenilor pentru că au fost obligați astăzi să treacă prin acest eveniment neplăcut, dar aș vrea în același timp să le cer scuze deoarece câteva zeci de miniștri ai Transporturilor în ultimii 20 de ani au lăsat un buboi enorm să se formeze la metroul bucureștean. O mafie.Este vorba despre o grupare care se comportă mafiot și, când interesele îi sunt atinse, recurge la șantaj

Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează. A decis că singurul lucru care trebuie să conteze sunt banii firmei pe care o controlează. Și spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge.

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă:
Este inadmisibil ca o infrastructură critică națională să fie blocată, ca șinele să fie ocupate.Oamenii au trebuit să se înghesuie din cauza unor mafioți în mijloacele de transport în comun, au întârziat învățătoarele la școli, ați dat un oraș peste cap. Păi, voi unde vă credeți? V-a mers până acum? Nu vă mai merge.Metrorex evalueaza pagubele și vă spun că se ridică la milioane de lei, cifra este în curs de finalizare pentru ziua de astăzi și se va îndrepta împotriva celor responsabili pentru a recupera acești bani. Este imperativ ca metroul să circule urgent, din nou.

Autoritățile care veghează la ordinea publică trebuie să își facă datoria, pentru că numai ei pot elibera șinele de acești ilegaliști

inistrul transporturilor, Cătălin Drulă:
Apropo de o acuzație aruncată de domnul Rădoi, de acoliții săi. O minciună! Nu a fost nimeni concediat de la metrou. Cine spune asta minte cu o nerușinare penală. Sunt zece oameni. Atât. Zece, care au ieșit la pensie. De asemenea, niciun salariu nu a fost redus în acest momentDe fapt, altele sunt mizele acestei acțiuni. Mizele sunt cele identificate de Corpul de control al ministerului. Cartelul, controlul oneros asupra companiei și asupra proprietății statului. Spațiile comerciale ocupate fără drept.Ieri s-a trimis o somație de eliberare a acestor spații ocupate fără drept și miza celor care au organizat această acțiune ilegală este exact aceasta: banii pe care firma sindicatului îi încasează de la chiriile din spațiile comerciale

Cătălin Drulă a depus deja o plângere penală la DNA în care îi acuză pe cei responsabili de blocarea metroului de zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu şi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, potrivit anunțului făcut de ministrul transporturilor pe Facebook.


Metroul bucureștean este blocat astăzi, 26 martie, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii. Aceştia au coborât în tunel, pe șine, şi au împiedicat circulația metroului.


Protestul are loc după ce, ieri, Metrorex a anunţat că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou că până pe 2 aprilie aceste spaţii trebuie eliberate.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă