Ministrul Stelian Ion, despre bugetul de la Justiție: Și anul trecut s-a pornit cu o sumă mai mică, ajustată apoi la rectificare

1 săptămână in urmă 19

MInistrul Justitiei, despre bugetul alocat ministerului

EMBED VIDEO LINK CU VIDEO

Embed:

Link:

Întrebat de o jurnalistă cum comentează faptul că bugetul pe 2021 al Ministerului Justiției este redus față de anii trecuți, ministrul Stelian Ion a ținut să contrazică informația: ”Dacă ne uităm pe cifre, nu este un buget mai mic dacă avem în vedere ajustările care s-au făcut anul trecut la rectificarea bugetară”.

„Și anul trecut s-a pornit cu o sumă un pic mai mică, sumă care ulterior, la rectificare, a fost acoperită pentru vouchere, pentru anumite sume izvorâte din hotărâri judecătorești ș.a.m.d. Lucrurile acestea și anul acesta sunt avute în vedere și bugetul, la Ministerul Justiției, este comparabil cu bugetul anului trecut. Aș zice că la credite de angajament avem un pic mai mult, iar la credite bugetare vom fi la același nivel”, a continuat el.

„Sigur, mi-aș dori mai mult, mi-aș dori mult mai mult pentru Justiție și am avut anumite negocieri cu ministrul Finanțelor, negocieri la care a răspuns pozitiv, a înțeles necesitatea de a nu elimina anumite componente salariale să spun așa, pentru că este inacceptabil să se întâmple lucrul acesta. În primul rând trebuie să avem grijă de oamenii care lucrează în sistem și am primit un răspuns pozitiv pe această parte. Justiția trebuie susținută și nu doar din vorbe”, a mai spus ministrul.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă