Ministrul sănătății, primele măsuri după incendiul de la Balș: „Vreau să anunț un fond național pentru siguranța pacienților în spitale”

3 săptămâni in urmă 8


Ministrul sănătății a anunțat, sâmbătă seara, într-o conferință de presă, „măsuri urgente” care vor fi implemtentate după incendiul de la Institutul Matei Balș, în urma căruia 6 persoane au murit. Printre acestea se numără și înființarea unui fond național pentru siguranța pacienților în spitale, destinat investițiilor, dar și combaterii infecțiilor nosocomiale. O altă măsură anunțată este schimbarea strategiei de vaccinare.



Principalele declarații susținute de Vlad Voiculescu:


Apreciez eforturile pe care le-a făcut personalul medical atât în dimineața tragediei, alături de forțele de intervenție, când au evacuat și pacienții de la etajele superioare, cât și pentru munca lor din toate aceste luni de pandemie.
Sistemul sanitar are păcate vechi, de 30 de ani. Mai ieri am avut infecții nosocmiale care au dus la vieți pierdute, acum vorbim de pandemie și incendii.
Avem nevoie de câteva măsuri urgente în fiecare spitale.

Marți vom avea un raport de la controalele din luna noiembrie 2020.


Nu știm cauza incendiului de la Matei Balș, dar știm că pandemia a pus o presiune suplimentară asupra personalului medical și spitalelor.
Vom anunța la sfârșitul săptămânii viitoare măsuri vizavi de ceea ce s-a constatat deja și de ceea ce se va constata după ancheta de la Matei Balș.

Este o ruptură de informare între spitale și pacienți și aparținătorii acestora. Pentru că medicii sunt suprasolicitați, nu mai găsesc resursele să comunice așa cum ar dori cu rudele pacienților,


Nu de puține ori pacienți au fost greu de găsit. Lucrăm deja la un serviciu de informare în fiecare spital, de unde oamenii să poate afla informații despre rudele
Pregătim un fond național pentru siguranța pacienților în spitale. Avem fonduri și ne vom asigura că ele vor fi folosite pentru structura spitalelor: ne referim în special la securitatea la incendiu, la cutremure și la unul dintre marii criminali - infecțiile nosocomiale.
O ultimă măsură e cea legată de aglomerarea spitalelor. Am verificat din nou statisticile și vedem că 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 65 de ani.
Am propus premierului ca în perioada următoare pentru toate locurile din platforma de programare să fie eligibili doar vârstnicii, bolnavii cronici. Pe perioada lunii februarie toate locurile vor merge către acestia.

Despre demisie:


Cred că demisiile și concedierile ar trebui să aibă legătură cu cazul. Echipa noastră a început aici cu mai puțin de o lună în urmă. Cred că este sănătos ca atunci când există o problemă, să o privim în față, să vedem responsabilitățile și responsabilii.
Trebuie să vedem care sunt cauzele care au dus la ce s-a întâmplat ieri.
Singurul lucru pe care putem să-l spunem este că un consum mare de oxigen în seecțiile care tratează pacienți COVID este un factor de risc major. Pentru aceste secții trebuie să fim foarte atenți apropo de cum arată infrastructura, care sunt măsurile de luate în calcul și care sunt procedurile care trebuie respectate de personal și de pacienți.

Despre persoana găsită decedată în baie:


Dacă vorbim despre o chestiune care nu a mers bine la intervenție, personalul medical nu are nicio vină.
Asta e mai degrabă în competența IGSU să stabilească cine a greșit.

Despre autorizația ISU:


Este una dintre clădirile care nu avea autorizație. Există foarte multe secții în România care nu au autorizație și este îngrijorător.
Nu este un mesaj care trebuie să vină de la ministru, să ceri respectarea regulilor și legilor. Ar fi trebuit să fie o chestiune care să se întâmple fără să ți-o ceară un ministru.
Matei Balș nu a dus lipsă de finanțare de-a lungul anilor, așa cum s-a întâmplat la Neamț. Am avut o continuitate de 28 de ani.

Despre gafă:


După cunoștința mea - recunosc că am aflat de asta abia ceva mai târziu, familia a fost anunțată imediat. Nu a existat niciun moment delicat care ar fi fost extrem de regretabil pentru familie. A fost o greșeală birocratică.

Despre lipsa căldurii în spitale:


Se poate înâmpla oricând în alt spital, de aceea trebuie să luăm măsuri.
Mai întâi schimbăm strategia de vaccinare, ca să avem mai puțini oameni în spitale. Apoi punem la dispoziție fonduri și specialiști pentru a îmbunătăți infrastructura.
Știm că oamenii și-au adus de-acasă ce au avut, iar lucrul ăsta nu trebuie să se întâmple.

E o problemă ce ține de primărie, iar Termoenergetica trebuie să se ocupe. Spitalele sunt încurajate să lucreze împreună cu autoritățile locale.


În 2017, ministrul de-atunci a prelungit din pix toate autorizațiile sanitare de funcționare. Este un act de lipsă de responsabilitate greu de catalogat.
Banii pe care îi avem la dispoziție vor merge acolo unde este cea mai mare nevoie de ei.

Despre sistemele de ventilație din pavilion:


Acolo unde există oxigen avem nevoie de proceduri clare pe care oamenii să le înțeleagă.

Nu trebuie să existe prize, încărcătoare de telefon sau alte lucruri de genul acesta. E nevoie de mai multă informare. E nevoie ca în spitale să fie cald. Avem nevoie de spitale noi.


Nu există soluție magică pentru a transforma o clădire veche într-o clădire nouă.
Am pierdut peste 100 de paturi în București, avem o nouă tulpină a virusului, sunt argumente pentru ca locurile să fie prioritizate în februarie pentru persoanele vulnerabile.
Nu se pune problema să amânăm rapelul. Nici nu s-a pus problema de asta.

Despre cei care se tem de spitale:


E important ca oamenii să meargă la spital de îndată ce se simt rău, să consulte un medic și să se trateze.

Le recomand să-și cumpere un pulsoximetru. Dacă ajung prea târziu la spital va fi prea greu pentru personalul medical să-i ajute.


Despre protestul AUR:


Nu am o problemă să îi invit la discuții, dar este un protest politic cu mesaj pur politic.
Dacă vor să discutăm ceva anume, sigur, cu oricine, și timpul îmi pune anumite limitări, dar voi fi aici. Nu am o problemă să discut, dar aș vrea să o fac fără megafon.

Despre schimbarea fotografiei de profil:


Am schimbat poza de profil la contul meu personal de Facebook pentru că era legat de ONG-ul în care am fost voluntar și avea un mesaj politic care nu voiam să fie asociat cu ce s-a întâmplat.
Nu văd legătura cu tragedia. Este o campanie de imagine? Dacă dumneavoastră considerați...
Raportul controlului din noiembrie a ajuns la mine, nu sunt măsuri legate de clădirea în care a avut loc incendiul, ci de alte clădiri. Vă anunț mai multe marți.


Conferință de presă are loc după ce astăzi ministerul a gafat în anunțul unui deces în urma incendiului de la Matei Balș.


Într-un prim comunicat, instituția a transmis că o femeie în vârstă de 58 de ani a decedat, însă, de fapt, aceasta trăiește, fiind în stare gravă.


Cea de-a șasea victimă a incendiului de la Matei Balș, care a izbucnit vineri în jurul orei 5.00 dimineața, este un bărbat, în vârstă de 70 de ani.


Totodată, conferința are loc după ce, în urmă cu aproape o oră, aproximativ 100 de oameni au protestat, la îndemnul partidului AUR, în fața ministerului, cerând demisia lui Vlad Voiculescu.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă