Ministrul sănătății, prima reacție după incendiul de la spitalul COVID din Ploiești: „Avem o suprasolicitare a sistemului medical”

3 săptămâni in urmă 16

Cseke Attila, ministrul interimar al sănătății, a declarat, joi, la Digi 24, că așteaptă ca specialiștii să se pronunțe asupra cauzei incendiului de la Spitalul suport COVID „Movila” din Ploiești, precizând că, în acest moment, sistemul medical românesc este suprasolicitat.

„Trebuie să aşteptăm cauza incendiului.  Nu ar fi corect nici din partea ministrului sănătăţii, nici din partea altor autorităţi ale statului să dea o cauzalitate posibilă la acest incendiu. Atâta timp cât nu ştim cauza incendiului, atâta timp cât specialiştii nu au spus ce s-a întâmplat, orice soluţie sau orice rezultat pe carene-am dori să îl spunem, nu ar fi corect”, a declarat Cseke Attila, citat de News.ro.

„Ceea ce ştim astăzi – şi nu ştim de azi dimineaţă, de la acest incendiu, ci ştim din săptămânile în care suntem – este aceea că avem o suprasolicitare a sistemului medical românesc. Din păcate, nu e ceva nou, din păcate va mai ţine, pentru că valul pandemic mai ţine. Şi încă o dată, atâta timp cât cauza incendiului nu e stabilită, care poate fi o cauză obiectivă, legat de ceva care nu are o tangenţă cu persoane, dar poate fi şi o cauză subiectivă, ar fi nedorit şi incorect faţă de toţi să stabilim noi, la această dimineaţă, o cauză”, a spus Cseke Attila.

Ministrul interimar al sănătății a dezvăluit că, din informațiile pe care le-a primit, personalul medical din spitalul suport COVID care a luat foc a încercat să stingă incendiul.

„Din informaţiile noastre, infirmiera care are şi arsuri şi a fost transferată la Spitalul Floreasca a încercat să intervină în momentul în care s-a aprins focul şi combinezonul i-a luat foc. Colegii au stins focul, dar a suferit arsuri”, a afirmat Cseke Attila.

După ce a încercat să-i ajute pe pacienții din salonul care a luat foc, O infirmieră a suferit arsuri pe 40 % din suprafața corpului, femeia fiind transferată la spitalul „Floreasca” din București.

FOTO: ISU Prahova

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă