Ministrul Sănătăţii a fost demis, iar directorul spitalului unde 7 bolnavi de Covid au murit din cauza unei pene de oxigen a fost arestat

1 lună in urmă 2

Pana de oxigen a avut loc sâmbătă la saloanele de terapie intensivă, maternitate şi de coronavirus, la un nou spital de stat aflat la vest de capitala Amman. Premierul Bisher al Khaswaneh a anunţat că l-a concediat pe ministrul Sănătăţii Nathir Obeidat. Prezentând scuze publice, premierul a spus că guvernul poartă întreaga responsabilitate pentru incident.

Aceasta este o greşeală gravă care nu poate fi justificată sau acceptată. Mi-e ruşine de asta şi nu o voi justifica„, a spus Khaswaneh, citat de Reuters, acesta adăugând că aşteaptă rezultatele unei anchete judiciare.

Citeşte şi Motivele pentru care a izbucnit incendiul de la Matei Balş. Datele au fost făcute publice: Aproape 90 de prize de oxigen suplimentare față de rețeaua inițială

Ministrul Sănătăţii Nathir Obeidat a precizat că poartă ”responsabilitatea morală” pentru decesele pacienţilor, care erau trataţi pentru Covid-19 când secţiile au rămas fără oxigen timp de aproape o oră.

De asemenea, presa de la Amann raprtează că directorul spitalului unde s-a produs tragedia a fost arestat.

Regele Abdullah a vizitat spitalul într-o mişcare despre care oficialii au susţinut că a avut loc pentru a dezamorsa tensiunile.

Furia împotriva autorităţilor a dus în trecut la tulburări civile în Iordania.

”Cum se poate întâmpla aşa ceva într-un spital ca acesta?” a spus el la intrarea în spitalul de milioane de dolari, care a şi-a început activitatea în august anul trecut.

Unii politicieni au afirmat că incidentul indică o administrare defectuoasă majoră în spitalele guvernamentale.

Iordania se confruntă cu o creştere a infecţiilor cu Covid-19, atribuite în principal transmiterii rapide a variantei de coronavirus identificate pentru prima dată în Marea Britanie, şi a anunţat săptămâna trecută măsuri mai stricte pentru a reduce răspândirea bolii.

Citeşte şi Cristian, prietenul inspectorului DSP Gorj care a murit după ce ambulanţa a rămas fără oxigen: „Ştii cum striga la mine în Urgenţă? Cristi, dă-mi oxigen…”

Iordania a raportat joi 8.300 de cazuri noi de COVID-19 şi cel mai mare număr zilnic de morţi de când a apărut prima dată pandemia în regat, acum un an.

Ţara, cu o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori, a înregistrat în total 385.533 de cazuri de Covid-19 şi 5.224 de decese.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă