Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că sunt bugetari care adaugă la salariu sporuri de 85% și că printr-o nouă lege a salarizării vor fi eliminate unele sporuri inutile, precum sporul de solicitare neuropsihică sau sporul de confidenţialitate, și fie vor fi îngheţate unele venituri, iar altele mai mici vor avea o creştere mai rapidă.
Raluca Turcan a explicat duminică, la Insider Politic de la Prima TV, cum s-a ajuns în situaţia ca unii bugetari să primească celebrele sporuri de calculator sau de praf: “După ce s-a stabilit un cadru unitar de salarizare relativ echilibrat, excepţiile au ajuns să devină regulă şi dintr-un context legal în care în sistemul bugetar există o anumită aşezare pe grilă, cu un salariu minim, cu un salariu maxim şi sporurile să fie acordate fie pentru o anumită categorie profesională, fie pentru a motiva angajaţii, am ajuns ca prin lobby făcut în Parlament ca diferite categorii profesionale să apară cu excepţii de la regula stabilită pentru toţi bugetarii”.
Turcan a spus că România se află peste media europeană în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor salariale, potrivit News.ro.
Ea a spus că va fi făcută o analiză a acestor sporuri deoarece pentru anumite categorii profesionale au ajuns să fie completări la salariu şi sunt meserii sau categorii profesionale care merită salarii decente: "De aceea, nici nu punem în antiteză sistemul bugetar cu sistemul privat sau sistemul sporurilor prin reducere să ducă automat la o scădere a veniturilor pentru că sunt unele situaţii şi de aceea o luăm practic categorie profesională cu categorie profesională în care mai bine creştem salariile de bază, aşezându-le în altă poziţie pe grilă decât să avem tot felul de sporuri care nu îşi au rostul pur şi simplu”.
Ea a mai afirmat că există angajaţi care sunt la nivel de salarizare 2022 şi alţii care au rămas la nivelul din 2019.
Raluca Turcan a amintit că există primării de comune care au salarii mai mari decât edilii dintr-un oraș.
Ea a fost întrebată dacă un bugetar care acum câştigă 3.000 de lei cu tot cu sporuri ar putea rămâne cu un salariu mai mic după ce o parte din acestea va fi tăiată. “Nu intenţionăm să facem lucrul acesta. Acolo unde sunt salarii mici, în general salariile acestea de care vorbiţi dumneavoastră sunt chiar în domenii esenţiale, nivelul veniturilor nu intenţionăm să scadă deloc”, a răspuns ministrul Muncii.
Potrivit Ralucăi Turcan, sunt bugetari care adaugă la salariu sporuri de 85%.
Întrebată dacă salariile vor scădea dacă din 2022 va fi tăiată partea de sporuri, Turcan a spus că va fi o decizie politică: "Principiul de la care noi plecăm este acela să nu scadă veniturile însă, dacă, de exemplu, se elimină anumite sporuri poate la nivelul unor salarii foarte mari ar putea să se opereze mici modificări întrucât trebuie să gândim şi partea de sustenabilitate. Ar putea să scadă salariile foarte mari, nu este încă o decizie luată. Noi am avea aşa, sporurile să îşi atingă cu adevărat scopul pentru care au fost create pentru anumite meserii, anumite condiţii sau pentru a fi motivante, să reaşezăm salariile de bază şi aici există două posibilităţi - fie unele salarii sau venituri foarte mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri şi celelalte vor avea o creştere mai rapidă astfel încât să le ajungă din urmă”.