Ministrul Mediului, lovit de scumpiri. A plătit facturi uriașe la energie electrică, iar cumpărăturile costă tot mai mult

1 lună in urmă 60

Tanczos Barna, ministrul Mediului Tanczos Barna, ministrul Mediului

Nici miniștrii nu scapă de explozia prețurilor. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a relatat, miercuri, că a primit o factură de regularizare de 1900 de lei la energie electrică, iar "în domeniul în care lucrează" masa lemnoasă, cheresteaua și fierul beton și-au triplat prețurile.

MIERCURI, 25 AUGUST 2021, 16:39

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET

Întrebat despre cum l-au afectat scumpirile, ministrul Mediului s-a plâns, în primul rând, de majorarea facturii de curent electric. "Am schimbat prea târziu furnizorul, drept urmare, un an de zile am primit facturi mici, 100-120 de lei, apoi am primit una de 1900 de lei. (...) S-a mirat soția că e suma prea mică, după care am avut o factură de corecție de 1900 de lei", a declarat Tanzsos Barna.

Ministrul Mediului a observat și că prețurile traiului de zi cu zi au crescut, chiar dacă nu este el cel care face cumpărăturile. 

"De obicei cumpără soția. Dar scumpirile sunt evidente. De exemplu, în domeniul în care lucrez, s-a triplat prețul mesei lemnoase, s-a triplat prețul cherestelei, s-a dublat prețul la fierul beton și atunci toate investițiile sunt mai scumpe. Și în piață se văd scumpiri la toate produsele, și la apă minerala, și la celelalte”, a afirmat Tanczos Barna.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă