Ministrul Educației, despre proiectul privind finanțarea studenților care vor să învețe în străinătate: „Ar fi o ușoară discriminare”

1 săptămână in urmă 15

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că proiectul care prevede ca studenții români care vor să studieze în afara țării să primească o bursă de la stat reprezintă „o discriminare”, din moment ce tinerii care vor să învețe la o facultate din țară nu primesc un alfel de sprijin.

Este o inițiativă foarte interesantă, care ar trebui să vină în sprijinul tinerilor români pentru a studia în universități afara țării, doar că noi avem o agenție de credite și burse care nu a identificat încă resursele pentru a-i sprijini pe cei care doresc să studieze în România, să le dea credite. Există de mult timp în structura Ministerul Educației, nu a identificat resurse”, a spus Cîmpeanu la Digi24.

Dacă vor fi doar 10.000 de tineri care vor dori să studieze în străinătate și se va reuși aplicarea acestui program, înseamnă că avem deja un miliard de euro, pentru că atunci când iei în calcul taxa de școlarizare de la o universitate medie, nu neapărat din top, este circa 100.000 de euro finanțarea pe care i-o dai acelui tânăr pentru a studia. Înmulțit cu 10.000 de elevi, sigur că da, imediat ce vom găsi un miliard de euro în buget vom putea aplica acest program pentru cel puțin 10.000 de tineri”, a adăugat el.

Eu știu că în programul de guvernare al coaliției se găsește un punct în care spunem că luptăm împotriva fenomenului de „brain drain, deci împotriva exodului de creiere. Asta știu, dar dacă totuși cineva are să ne dea un miliard de euro pentru a finanța studiile în străinătate, sigur că da, asta intră puțin în conflict cu strategia de internaționalizare a universităților românești. Pentru că dacă îi trimitem pe toți în străinătate, universitățile românești nu prea mai au ce să facă. Plus că ar fi o ușoară discriminare. Dacă vrei să studiezi într-o universitate românească, eu, stat, nu te sprijin cu nimic, dar dacă vrei să studiez într-o universitate din afară, eu îți spun la dispoziție toate suma necesară pentru studii. Ar fi o mică problemă aici”, a mai spus ministrul.

Eu am identificat niște probleme. Dacă cineva găsește răspunsul la ele - Ministerul Educației nu a găsit, dar dacă se găsește răspuns la ele, noi susținem”, a adăugat Cîmpeanu.

Proiectul care prevede ca studenții români care vor să învețe în străinătate să primească o bursă de la stat pentru plata taxelor școlare, bani pe care să nu-i mai dea înapoi dacă se întorc în țară după finalizarea studiilor, a fost inițiat de Mara Mareș, consilier în Guvern, și Liga Studenților Români în Străinătate.

Editor : Monica Bonea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă