Ministrul Educației anunță că sistemul hibrid dispare complet: „Experiențele ne-au arătat că nu este eficient”

1 lună in urmă 48


Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, joi seara, la Digi 24, că sistemul hibrid dispare complet din semestrul doi. Astfel, elevii dintr-o clasă fie vor merge toți la școală, fie vor face cursuri exclusiv online. Modul în care vor face orele de curs ține de scenariul în care se află unitatea de învățământ, a mai explicat ministrul.


Ministrul Educației a explicat că în scenariul galben toți elevii vin la școala în același timp, nu se mai fac grupe alternative. El a explicat care este acum diferența între scenariul galben și cel roșu:


în scenariul galben continuă orele față în față copiii de grădiniță, elevii din ciclul I-IV și cei din anii terminali, din clasele a VIII-a și a XII-a. În scenariul roșu rămân deschise doar grădinițele și clasele I-IV.

În cazul în care la nivel local rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori, toți elevii revin la școala online, după cum a anunțat președintele Klaus Iohannis, mai devreme.


„Sistemul hibrid dispare complet. Experiențele din educație ne-au arătat că sistemul nu este eficient și este mult mai simplu și mai clar așa”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, într-o intervenție la Digi24.


Ministrul Educației a explicat și unul dintre motivele care au dus la această decizie.


„Am făcut o interogare a sistemului din care a rezultat că un număr de 65.000 de elevi sunt în situația de risc cu privire la neîncheierea situației școlare pe semestrul I, în mod evident, acești elevi vor face parte din grupul țintă pentru acțiuni remediale”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.


De asemenea, ministrul Educației a explicat și cum vor funcționa orele în cele trei scenarii.


„Scenariile sunt foarte clare, cred că sunt și ușor de înțeles și aplicat. Va fi făcută public zilnic cu localitățile împărțite pe trei scenarii, cel verde în care absolut toate școlile vor fi deschise, cel galben în care avem deschise grădinițele, învățământul primar și clasele terminale li zona roșie în care vor fi deschise grădinițele, clasele I-IV, chiar dacă 3 la mie rata de infectare, care vor rămâne deschise până la rata de 6 la mie care generează suspendarea activităților. Știm că incidența este mică în localitățile mici, iar conform prognozei ne vom păstra în acest trend, pe palier sperăm în scăderi mici, iar creșterile pe care le anticipăm nu vor fi semnificative”, a mai explicat Sorin Cîmpeanu.


Precizările vin în contextul în care Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat, joi, într-o conferință de presă care a avut loc la Palatul Cotroceni că majoritatea școlilor se vor redeschide din 8 februarie.


„Începând din semestrul doi, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta evident în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile din ultimele săptămâni. Elevii se întorc la școală, se revine la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate”, a anunțat Klaus Iohannis, la declarația de presă de la Palatul Cotroceni.


Însă o decizie finală va fi luată pe 2 februarie după o reevaluare a situației epidemiologice.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă