Ministrul Culturii, mesaj de Ziua Internaţională a Păcii: "Solidaritatea și umanitatea trebuie să devină priorități absolute!"

4 zile in urmă 23

Anual, la data de 21 septembrie, celebrăm Ziua Internațională a Păcii, instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1981, prin Rezoluţia 36/37.

Consolidarea ideilor de pace atât în interiorul, cât şi între naţiuni sunt prevăzute în documentul care dedică această zi nonviolenței şi încetării a focului, dar și omagierii păcii prin manifestări specifice.

"Suntem tot mai conștienți de importanța păcii și de câtă durere aduce lipsa ei, mai ales acum când, în vecinătatea noastră, are loc o tragedie pe care nu putem și nu avem dreptul să o ignorăm. Ziua Internațională a Păcii capătă în acest an o semnificație cu totul aparte, amintindu-ne că menținerea ei este îndatorirea noastră, a tuturor. Acum mai mult ca oricând, având atât de aproape de noi oameni care au de suferit din cauza lipsei acesteia, solidaritatea și umanitatea trebuie să devină priorități absolute", a transmis Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii.

Tema de anul acesta este „End racism. Build peace” prin care se dorește a evidenția că pentru atingerea păcii adevărate nu este suficientă doar depunerea armelor, ci și construirea unei societăți în care toți membrii simt că pot înflori.

De asemenea, pacea adevărată implică crearea unei lumi în care oamenii sunt tratați în mod egal, indiferent de rasă, se arată pe un.org/en/observances/international-day-peace

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă