Ministrul Cseke Attila: Nu vor fi probleme de finanţare în 2022 pentru investiţiile prin PNDL

1 săptămână in urmă 7

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, la Botoşani, că în 2022 nu vor fi probleme în finanţarea proiectelor de investiţii derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). El a menţionat că deşi bugetul alocat PNDL este mai mic decât cel de anul trecut, sumele pentru acest program vor fi suplimentate ori de câte ori va fi necesar, astfel încât nicio investiţie să nu fie oprită. "Anul trecut, bugetul s-a închis la 9,5 miliarde şi a început cu 7,15 (miliarde n.red.) Bugetul MDLPA este 90% investiţii şi restul sunt bunuri, salarii şi aşa mai departe. 90% sunt programe de investiţii. Pe PNDL, ceea ce începe anul acesta, pe Legea bugetului de stat, este 3,15 miliarde. Anul trecut, am cheltuit 6,5 miliarde. Să nu vă speriaţi! Eu nu m-am speriat, pentru că aici, la bugetul Ministerului Dezvoltării, întotdeauna la rectificare s-au dat sumele necesare pentru investiţiile care nici nu se doresc a fi oprite şi nici nu pot fi oprite (...) Categoric, Guvernul, care are acum 70% susţinere în Parlament şi 99% din autorităţile locale, îşi doreşte să dezvolte comunităţile locale şi nu este un slogan politic. Pe PNDL nu vor fi probleme de finanţări. Nu vă faceţi nici un fel de griji! Când va trebui să ajustăm bugetul, vom ajusta bugetul. Înţelegem foarte bine nevoia acestor proiecte. Marea lor majoritate corespunde nevoilor comunităţilor locale", a afirmat ministrul Dezvoltării, la întâlnirea cu primarii din Botoşani. Cseke Attila a avut, vineri, o întâlnire cu autorităţile şi primarii din judeţul Botoşani, după care a vizitat mai multe obiective de investiţii realizate în baza unor proiecte finanţate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării sau de la Compania Naţională de Investiţii. AGERPRES / (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)   Citește și:   Cseke Attila: Specialiştii din primării vor putea lucra şi pentru alte administraţii locale
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă