Miniștrii USR PLUS ar urma să își depună demisiile, astăzi

1 lună in urmă 32

USR PLUS USR PLUS

Miniştrii USR PLUS ar urma să îşi depună demisiile, marţi dimineaţa, la Guvern.

MARŢI, 07 SEPTEMBRIE 2021, 08:04

SURSĂ: Realitatea.net

AUTOR: Dan Istratie

Copreşedintele formaţiunii, vicepremierul Dan Barna, a anunţat, luni seara, că miniştrii USR PLUS se retrag din Cabinetul Florin Cîţu.

"Florin Cîţu a dinamitat conştient şi perfect responsabil această coaliţie", a susţinut Barna.

Tot marţi, reprezentanţii USR PLUS sunt aşteptaţi la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis invitându-i să discute în contextul crizei guvernamentale.

Barna a precizat că reprezentanţii USR PLUS vor participa la consultările cu şeful statului, dar a subliniat că actuala criză politică poate fi soluţionată prin schimbarea premierului Florin Cîţu.

"Mesajul şi mandatul este unul foarte clar şi neechivoc: un nou premier în cel mai scurt timp. Putem continua să facem reformele şi România poate să meargă mai departe în această coaliţie, despre care noi credem că este singura care poate să guverneze România în acest moment. O coaliţie USR PLUS - PNL - UDMR; un nou premier. Lucrurile se pot închide în câteva zile", a afirmat Barna, la Palatul Parlamentului.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă