Ministerul Sănătăţii: Spitalul 'Foişor' a fost informat încă de dimineaţă despre iminenţa transformării în suport COVID

1 lună in urmă 106

Ministerul Sănătăţii precizează că Spitalul 'Foişor' a fost informat încă de sâmbătă dimineaţă despre iminenţa transformării în unitate COVID, însă la ora 19,00 managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar, iar "întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienţii spitalului într-o situaţie regretabilă". "Spitalul Foişor a fost informat încă de dimineaţă despre iminenţa transformării spitalului. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11,00. La orele 19,00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar. Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienţii spitalului într-o situaţie regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil şi ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate", se afirmă într-un comunicat de presă transmis sâmbătă seara de către Ministerul Sănătăţii. Conform sursei citate, situaţia pacienţilor Covid-19 care necesită îngrijire ATI este critică. "De mai bine de o săptămână, în Bucureşti sunt zero locuri ATI disponibile în anumite momente ale zilei. Nevoia locurilor suplimentare în Bucureşti nu este ceva ce poate fi pus vreun moment în discuţie. În acest moment, 29 pacienţi Covid-19 sunt intubaţi şi ventilaţi în secţiile UPU din Bucureşti. Transformarea spitalului Foişor în spital Covid-19 a fost soluţia identificată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi avizată de Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de astăzi. Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foişor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - şi în momentul deciziei avea numai 3 pacienţi internaţi în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiştii Spitalului Foişor, oferi pacienţilor Covid-19 îngrijirea de care au nevoie", evidenţiază Ministerul Sănătăţii. Potrivit comunicatului, evacuarea şi transferul pacienţilor Covid-19 negativ care au fost internaţi la Spitalul Clinic Foişor este în sarcina DSU, sub coordonarea dr. Bogdan Dinu din cadrul UPU-SMURD Bucureşti. Pentru demararea procesului de evacuare a fost necesar acceptul spitalului, spital ce aparţine de ASSMB, aflat sub autoritatea Primăriei Municipiului Bucureşti. De asemenea, menţionează sursa citată, "toţi pacienţii au fost externaţi de către medicii curanţi, ţinând cont de starea lor de sănătate şi de indicaţiile de tratament". Conform informaţiilor disponibile la nivelul Ministerului Sănătăţii, pentru toţi cei care au solicitat acest lucru a fost chemată o ambulanţă. "Ministerul Sănătăţii va urmări alături de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă situaţia tuturor pacienţilor transferaţi din Spitalul Foişor. Ministerul Sănătăţii va depune eforturi alături de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru operaţionalizarea de urgenţă a îngrijirii pacienţilor Covid-19 în spitalul Foişor. Ministerul Sănătăţii va solicita o analiză amănunţită a cauzelor pentru situaţia creată şi pentru modul în care s-a desfăşurat intervenţia", se mai afirmă în comunicat. La 'Foişor' au fost 105 pacienţi internaţi, dintre care 13 au fost transferaţi cu ambulanţele SMURD şi SAJ la Spitalul Elias - un pacient, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - 4, la Spitalul Universitar - 5, la Spitalul Bagdasar - 1, apoi încă unul la SJU Buzău şi unul a fost dus la domiciliu în Galaţi. Totodată, au fost trimişi la domiciliu şi 25 de pacienţi programaţi pentru intervenţii chirurgicale, dar care nu au mai fost operaţi şi li s-a făcut externarea. Pentru alţi 67 de pacienţi operaţi s-a decis externarea şi trimiterea la domiciliu. O parte dintre pacienţii operaţi în ultimele zile sunt transferaţi în cursul serii la alte spitale, cu ambulanţe sau maşini personale. Unii dintre pacienţii transferaţi sau externaţi şi rude ale acestora şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că evacuarea din spital se face noaptea. La poarta spitalului au venit să protesteze şi unele persoane recunoscute pentru participarea la protestele împotriva restricţiilor din ultima perioadă, iar în zonă sunt echipaje de jandarmi şi poliţişti pentru asigurarea ordinii. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)   Citiţi şi:   Ciolacu, despre situaţia de la "Foişor": Este criminal ceea ce faceţi, ar trebui să înfundaţi puşcăriile   Patru pacienţi de la Spitalul de Ortopedie "Foişor" vor fi transferaţi la Spitalul de Urgenţă "Floreasca"   Arafat: Recunosc că am produs un disconfort pacienţilor de la 'Foişor', dar a fost necesar, să prevenim pierderea unor vieţi   Spitalul de ortopedie "Foişor" devine unitate COVID; pacienţii operaţi sunt transferaţi în cursul serii
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă