Ministerul Sănătăţii le cere spitalelor să programeze până vineri seara personalul medical pentru vaccinarea anti-COVID

1 lună in urmă 25

Ministerul Sănătăţii a solicitat spitalelor, într-o notă, ca acestea să programeze cadrele medicale la vaccinarea anti-COVID-19 până vineri seara.

„Este o notă către spitale care îi îndeamnă pe cei responsabili să facă programările cât mai rapid. Este o răspundere mare, nu vrem să întârziem procesul de vaccinare şi nu vrem ca cei din linia întâi – cei mai expuşi – să rateze această oportunitate din motive birocratice”, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru Agerpres.

Până joi seara au fost vaccinate peste 76.000 de persoane. Potrivit medicului militar Valeriu Gheorghiță, coordonatul campaniei naționale de vaccinare, numărul estimat al persoanelor eligibile pentru etapa I de vaccinare este de 250.000 de angajați în sistemul medical și social.

Sursa Foto: Facebook/ Comisia Europeană

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă