Ministerul Sănătății a trimis DSP în control la Găești. Dr. Belușică: Să arunci 80 de doze de vaccin, ăsta e management defectuos

1 lună in urmă 42

În saga abia începută a vaccinării anti-COVID din România, a apărut, marți, la zece zile de la debutul campaniei, o situație controversată. La Găești, directorul centrului de vaccinare a decis să primească pe oricine dorește să se imunizeze, pentru a se nu irosi doze de vaccin, chiar dacă etapa actuală a campaniei prevede doar vaccinarea angajaților din sistemul medical.

Managerul spitalului din Găești, Laurențiu Belușică, refuză să arunce dozele de ser neutilizate și a decis să vaccineze pe oricine dorește, indiferent de vârstă sau de gradul de risc. De altfel, a și făcut un anunț pe pagina de Facebook în acest sens, acolo unde și-a dat și numărul de telefon, pentru a fi sunat de cei doritori.

Inițiativa, cumva rebelă, a medicului care s-a abătut de la linia strategiei naționale, a stârnit reacții de mustrare reținută din partea autorităților. „Faptul că au fost vaccinate astăzi persoane care nu aparțin etapei 1 nu este o tragedie, până la urmă important este că au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile 0 și anume beneficiarii vaccinurilor să fie cei din etapa 1, așa cum prevedede strategia - (...)  acest lucru este un alt aspect care va fi verificat. Din acest punct de vedere, vorbim local de un management defectuos”, a comentat marți într-o conferință de presă medicul militar Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Într-o intervenție la Digi24, marți seara, managerul Spitalului din Găești a povestit cum s-au întâmplat, de fapt, lucrurile și a anunțat că DSP Dâmbovița a făcut deja un control, marți, la spital, dar a constatat că protocolul a fost respectat: cei care au fost vaccinați au fost persoanele încadrate în etapa I.

În legătură cu acuzațiile de management defectuos, managerul a fost categoric: în opinia sa, să arunci 80 de doze de vaccin înseamnă management defectuos. El a spus că DSP i-a dat o idee excelentă pentru a evita o astfel de situație, promițând că își asumă sarcina de a anunța persoanele care sunt înscrise la vaccinare. 

Întrebat dacă a fost sunat de Valeriu Gheorhiță sau de alți oficiali de la Ministerul Sănătății, Laurențiu Belușică a spus că nu știe, pentru că telefonul ia sunat încontinuu marți și nu a putut prelua toate apelurile.

Ce spune DSP

Persoanele imunizate anti - COVID 19 în cadrul unității sanitare din Găești fac parte numai din cadrul personalului medical.

La solicitarea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița au verificat în această după - amiază modul în care au fost respectate prevederile Strategiei naționale împotriva COVID 19 privind imunizarea personalului medical în centrul de vaccinare din Spitalul Municipal Găești.

În urma verificărilor s - a constatat că toate persoanele imunizate, inclusiv cele care nu au fost catagrafiate inițial, fac parte din categoria personalului medical.

Menționăm că astăzi un numar de 15 persoane nu s-au prezentat la vaccinare, conform programării online, iar conducerea unității sanitare a decis vaccinarea în compensare a medicilor de familie, medicilor stomatologi si asistenților medicali care și - au exprimat acceptul. 

Până în prezent, în centrul de la Găești au fost vaccinate 55 de persoane, toate din rândul personalului medical”, arată un comunicat transmis marți seara de DSP Dâmbovița.

Cine este managerul de la Găești care a refuzat să arunce vaccinul și a schimbat singur strategia

Laurențiu Belușică este chirurg și conferențiar universitar. A fost medic militar și după ce a ieșit la pensie a trecut în domeniul civil.

Într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani cotidianului Adevărul, dr. Laurențiu Belușică spunea: „Poate că aş fi făcut mai multă performanţă în Anglia sau în altă parte. Dar eu am ales să trăiesc în România, nu din patriotism sau altceva. Din motive personale. Aici fac ce mi-am propus să fac. Am performanţele pe care mi le-am propus”.

El spunea că un medic nu poate face grevă. 

Întrebat cine crede că este vinovat de situaţia Sănătăţii din România - factorul politic, sistemul în ansamblu sau altceva -, medicul a dat un răspuns oarecum șocant: „Mi-aţi pus o întrebare grea. Aş spune că pentru anumite lipsuri sunt de vină eu. Pentru că eu ar trebui să mă lupt mai mult, eu ar trebui să mă duc peste factorii decizionali mai mult şi să cer mai mult. Să fac scandal şi ce trebuie pentru drepturile pacienţilor. Să arăt de ce am nevoie. Personal, cred că eu trebuie să fac ceea ce trebuie să fac. Dacă fiecare doctor ar gândi aşa, multe lucruri ar fi foarte bune. La peste douăzeci de ani de la o schimbare politică majoră, în România, cât să mai dăm vina pe politic? Trebuie făcut ceva. Cred că cel mai bine ar fi ca tot mai mulţi medici români să meargă şi să lucreze în Uniunea Europeană, să se perfecţioneze, apoi să vină înapoi şi să facă atât cât pot. Eu am fost plecat, dar nu pot să fac în România tot ce se face în Anglia, că n-am cum. Dar ceva fac. Am schimbat o mentalitate, ceva, ceva bun s-a întâmplat”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă