​Ministerul Finanțelor verifică 17 ministere, printre care și al Muncii

1 săptămână in urmă 9

Direcția Generalã de Inspecție Economico-Financiarã, din cadrul Ministerului de Finanțe, efectueazã în acest moment 20 de acțiuni de inspecție la 17 ministere, printre care și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, precum și la alte trei autoritãți/instituții publice, se arată într-un comunicat al instituției. Acțiunea de inspecție la Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost demaratã în 19 noiembrie 2021, simultan cu alte 17 acțiuni de verificare.

Controalele sunt prevãzute în Programul de control aprobat din 26 ianuarie 2021, spune Ministerul.

“Verificãrile sunt menite sã asigurare respectarea prevederilor Ordonanței de urgențã a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativã a întreprinderilor publice și respectarea prevederilor legale referitoare la investițiile realizate din fonduri publice și la bunurile din domeniul public și privat al statului, inclusiv a celor care aparțin patrimoniului cultural național mobil”, menționează sursa citată.

Vicepreședintele PNL Florin Roman a declarat luni că premierul interimar Florin Cîţu a trimis Corpul de Control la Ministerul Muncii.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă