Ministerul Culturii, 4 scenarii pentru accesul publicului la spectacole și concerte

1 lună in urmă 12

Ministerul Culturii ia în calcul elaborarea unui set de patru scenarii pentru accesul la evenimente culturale, a anunțat ministrul Bogdan Gheorghiu luni seară, la B1TV.

Scenariile luate în calcul pentru accesul la evenimente culturale au fost enumerate de ministrul Culturii:

prin prezentarea unei dovezi de vaccinare anti-COVID-19prin prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainteprin prezentarea unui document medical care să ateste imunizarea conferită de trecerea boalăprin testare rapidă înainte de evenimentul respectiv, situație care se aplică persoanelor care nu se încadrează în celelalte trei variante

Ministrul a vorbit și despre vaccinarea artiștilor.

„Noi am solicitat ca artiștii să fie incluși în etapa a doua de vaccinare. Din păcate, doar cei din instituțiile subordonate ministerelor au intrat în această etapă, dar nu pe linie profesională, ci pe linie administrativă, pentru că a fost un alt capitol unde s-a precizat acest lucru. În schimb, am obținut promisiunea că în prima fază a etapei a treia de vaccinare sunt incluși artiștii”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

Editor : B.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă