Milionar român, acuzații grave: iubita, fostă Miss, ar fi încercat să-l omoare. Detalii tulburătoare din anchetă

1 lună in urmă 55

Un milionar din Timișoara își acuză iubita că a vrut să-l omoare, otrăvindu-l cu mercur / Foto: Inquam Un milionar din Timișoara își acuză iubita că a vrut să-l omoare, otrăvindu-l cu mercur / Foto: Inquam

Unul dintre cei mai bogați români, afaceristul timișorean Adrian Petru Luca, își acuză iubita, fostă Miss, că a încercat să-l omoare otrăvindu-l cu mercur. Acum, tânăra este cercetată de procurorii timișoreni pentru tentativă de omor calificat.

MIERCURI, 08 SEPTEMBRIE 2021, 08:07

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET

Afaceristul a povestit anchetatorilor că, la începutul lunii septembrie a anului 2020, ar fi început să se simtă foarte rău, așa că a apelat la medici pentru a vedea care ar putea fi diagnosticul. În urma unui set de analize, bărbatul a aflat că avea o  mare cantitate de mercur în sânge. A început un tratament de urgență, fiind la un pas de moarte. Chiar și așa a rămas cu sechele! Mercurul i-ar fi afectat auzul, văzul, dar și sistemul nervos. Așa că polițiștii i-au deschis dosar penal iubitei pentru tentativă de omor calificat.

Nu mai puțin de 20 de plângeri i-ar fi făcut Adrian Luca iubitei acuzând-o de înșelăciune, șantaj și îmbogățire fără justă cauză.

Omul de afaceri a cunoscut-o pe Andreea Coman în 2018, după ce tânăra a câștigat concursul de frumusețe Miss Supranational Europe.

Imagine

La acea vreme, omul de afaceri era căsătorit. Deși Luca și-a arătat afecțiunea față de tânără inclusiv prin daruri extrem de scumpe, cum ar fi un apartament în valoare de aproximativ 800.000 de euro, dar și 300.000 de euro pentru mobilarea acestuia, tânără a decis să pună punct relației. Atunci a început milionarul să o acționeze în judecată, iar dosarele au început să curgă.

Adrian Petru Luca este considerat unul dintre cei mai bogați oameni din România. A câștigat sume imense după ce a cumpărat terenuri exact acolo unde, la scurt timp, s-a construit centura Aradului și unde este proiectată autostrada. Astfel, în 2009, Luca a câștigat 9 milioane de euro după ce a vândut mai multe terenuri pe care s-a construit centura de ocolire a Aradului. În 2010 și 2011, afaceristul a cumpărat și apoi a vândut mai multe parcele pe care s-a construit autostrada Vestului, Timișoara-Arad.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă