Mike Pence va primi 3-4 milioane de dolari pentru două cărți de memorii

2 săptămâni in urmă 11

Fostul vicepreședinte american Mike Pence a semnat un contract de 3-4 milioane de dolari cu Simon & Schuster pentru a scrie două cărții de memorie, scrie The Guardian.

Mike Pence devine astfel primul oficial din cercul apropiat al lui Donald Trump care anunță un astfel de acord.

Autobiografia lui Pence, în prezent fără un titlu, ar urma să apară în 2023. CNN a scris că acordul încheie de fostul vicepreședinte este estimat la o sumă de șapte cifre, undeva între 3 și 4 milioane de dolari.

„Sunt recunoscător că am ocazia să povestesc viața mea în serviciul public poporului american, de la serviciul în Congres, până la biroul guvernatorului Indiana și în calitate de vicepreședinte al Statelor Unite”, a declarat Mike Pence. „Aștept cu nerăbdare să colaborez cu echipa remarcabilă de la Simon & Schuster pentru a invita cititorii în călătoria de la un oraș mic din Indiana la Washington, DC.”

Simon & Schuster a anunțat miercuri că a semnat cu Pence și pentru a doua carte, dar nu a oferit imediat detalii.

Pence este primul oficial important al administrației Trump care a încheiat un acord după finalul mandatului. Între foștii parteneri ai lui Trump care lucrează la cărți se mai numără și fosta consilieră de la Casa Albă Kellyanne Conway și fostul secretar de stat Mike Pompeo.

Dezvăluirile lui Pence vor produce probabil tensiuni similare celor cu care s-a confruntat fostul vicepreședinte când a refuzat cererile lui Trump de a ajuta la răsturnarea rezultatelor alegerilor. Pence este văzut pe scară largă drept un aliat loial și complice al lui Trump, dar susținătorii lui Trump și chiar fostul președinte l-au acuzat că nu a intervenit pe 6 ianuarie când în Congres a fost certificată victoria lui Joe Biden din alegeri.

Vicepreședintele Simon & Schuster, Dana Canedy, a arătat că autobiografia lui Pence va fi „revelatorie”, fără să spună în mod specific dacă va aborda și evenimentele din 6 ianuarie.

„Viața și opera vicepreședintelui Pence, călătoria sa de creștin, provocările și triumfurile cu care s-a confruntat și lecțiile pe care le-a învățat vor spune o poveste americană a serviciului public extraordinar într-o perioadă de interes public de neegalat pentru guvernul și politica noastră ”, a arătat Canedy. „Autobiografia sa revelatorie va fi cartea definitorie a uneia dintre cele mai importante președinții din istoria americană”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă