Mihai Rotaru l-a acuzat pe Victor Pițurcă, însă l-a pierdut pe Octavian Popescu pentru o sumă derizorie. Culisele mutării

1 lună in urmă 1

Liga 1: CFR Cluj - Dinamo, luni, 20:30, Digi Sport 1

Liga 1: FCSB - Universitatea Craiova, duminică, 20:30, Digi Sport 1

Mihai Rotaru l-a acuzat pe Victor Pițurcă de faptul că, din cauza ”relațiilor mai puțin cordiale” cu Universitatea Craiova, de după plecarea antrenorului, l-a ”îndrumat” pe Octavian Popescu spre firma de impresariat deținută de frații Victor și Giovanni Becali, care, ulterior, l-au dus pe jucător la FCSB. Totuși, plecarea tânărului mijlocaș de la formația din Bănie a avut cauza de natură financiară.

Suma derizorie pentru care Universitatea Craiova l-a pierdut pe Octavian Popescu

În contractul cu Universitatea Craiova, Octavian Popescu avea un salariu de doar 600 de lei, sumă care, de altfel, este o normă pentru juniorii clubului.

În momentul în care a semnat cu firma de impresariat a fraților Becali, Giovanni a solicitat pentru tânărul jucător, care se afla pe punctul de a fi promovat în lotul primei echipe, când Victor Pițurcă era antrenor, un salariu de 500 de euro, cerință refuzată din start de Craiova, care a dorit să păstreze limita salarială a tinerilor jucători la 600 de lei.

Astfel, fotbalistul a refuzat să semneze o nouă înțelegere cu Universitatea Craiova în vara anului 2020 și formația din Bănie l-a pierdut, deși exista o înțelegere cu Regal Sport, pentru o trecere definitivă în schimbul a 90.000 de euro, care ar fi intrat în vigoare, evident, doar dacă Octavian Popescu își punea semnătura pe contract.

Gigi Becali a plătit 190.000 de euro pentru Octavian Popescu

Eliberat de contractul cu Universitatea Craiova, Octavian Popescu i-a fost propus lui Gigi Becali de către Giovanni Becali, iar patronul de la FCSB a acceptat să-i ofere jucătorului un salariu de 1.000 de euro pe lună și să plătească celor de la Regal Sport 90.000 de euro plus 10% dintr-un eventual viitor transfer.

Între timp, pentru că jucătorul a convins la prima echipă, Gigi Becali a achitat 100.000 de euro pentru cele 10 procente și i-a crescut salariul lui Octavian Popescu la aproximativ 3.500 de euro.

Etichete: victor piturca , giovanni becali , mihai rotaru , octavian popescu , octavian popescu la fcsb
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă