Mihai Rotaru își freacă mâinile » Ce s-a întâmplat în cantonamentul din Antalya

1 săptămână in urmă 16

Articol de - Publicat marti, 11 ianuarie 2022, 18:16 / Actualizat marti, 11 ianuarie 2022 18:18

Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la CS Universitatea Craiova, a urmărit atent din tribună primul meci al anului, câștigat la pas de olteni, 5-2 cu Paksi, formație din prima ligă maghiară.

Patronul Craiovei a aplaudat reușitele jucătorilor lui Reghecampf, i-a încurajat chiar și atunci când au avut stângăcii, însă cel mai vocal a fost atunci când Markovici și Baiaram au condus recitalul. Nici golul spectaculos al lui Vînă, un alt om în care Rotaru are încredere, nu l-a lăsat fără reacție pe "bossul" Universității.

 „Da, antrenorul mă dorește foarte mult”

Dinamo

Fostul fundaș al lui CSU Craiova confirmă negocierile cu Dinamo: „Da, antrenorul mă dorește foarte mult”

Remarcații de la CS Universitate Craiova sunt valoroși și eligibili pentru U21

Totuși, Markovici și Baiaram, internaționali ambii, sunt oamenii de pe urma cărora Craiova poate scoate cel mai bun profit. Ambii sunt crescuți în Academia Craiovei, practic investiția e minimă, iar evoluțiile din ultimul an sunt în creștere.

În prezent, ambii sunt cotați la câte 600.000 de euro și sunt soluții veritabile pentru regula U21. Markovici e născut în 2001, în timp ce Baiaram e în 2002, deci mai este eligibil încă 3 ani și jumătate.

Miza pe Markovici

Jovan Markovici (20 de ani) a devenit om de bază la Craiova în acest sezon, culmea, după un an nu foarte reușit la Academica Clinceni! Oltenii i-au dat încredere și nu doar că i-a răsplătit cu 6 goluri, însă fotbalistul născut la Belgrad a ajuns chiar în prima reprezentativă, unde a prins minute în 3 partide, fără să aibă realizări însă.

Cifrele lui Markovici pentru acest sezon sunt totuși remarcabile. A marcat un gol la fiecare 117 minute, un randament excelent, cu 6 goluri în 702 minute.

Baiaram vine din urmă

Internaționalul U21 și U20 a prins și el ceva mai multe minute în acest sezon, a jucat în 18 meciuri, un total de 608 minute și a punctat de două ori. Puștiul Universității a înscris de două ori în amicalul cu Paksi, ambele reușite fiind savurate din plin de patronul Craiovei. 

Totuși, faza meciului îi aparține celuilalt "diamant", Jovan Markovici, care a driblat ușor doi adversari și a pasat decisiv la ultimul gol. 

Markovici e cel mai aproape de a face pasul spre marea performanță dintre jucătorii noștri mai tineri. Arată bine, a slăbit serios. Cred că spune multe asta! Sunt trei jucători din România care valorează 20 de milioane de euro: Cicâldău, Markovici și Octavian Popescu
- Mihai Rotaru, patron Universitatea Craiova

Miercuri, al doilea amical pentru CS Universitatea Craiova 

Craiova a schimbat din mers programul pentru amicalele din această iarnă. Încurcați de ploile din Antalya, cei ce se ocupă de programul jucătorilor de la CS Universitatea au fost nevoiți să găsească alți adversari pentru ultimele trei meciuri înaintea revenirii în țară. Astfel, miercuri, pe 12 ianuarie, Craiova joacă împotriva celor de la Raufoss IL, formație din a doua ligă norvegiană. Ultimele două întâlniri vor fi pe 15 ianuarie, cu adversari ce urmează a fi stabiliți. 

VIDEO De ce crede Andrei Ivan că a ratat Craiova titlul! Ce s-a întâmplat înaintea finalei campionatului, cu CFR

Citește și alte știri din cantonamentele formațiilor de Liga 1: 

Elvir Koljic a răspuns întrebărilor primite de la fanii Universității Craiova » Cine e idolul lui și care a fost cel mai greu adversar din Liga 1

FOTO Și bătuți, și plouați, și accidentați » Încă un pas greșit făcut de jucătorii Rapidului

Playtech: Anamaria Prodan, dezvăluire ȘOCANTĂ despre Fane Spoitoru. Ce a putut spune și despre Nuțu VIDEO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă